DOCUMENT Unde îți repari mașina în siguranță? Vezi lista completă a service-urilor autorizate din județul Constanța

Știrile zilei
Alegerea unui service auto autorizat poate face diferența între o reparație sigură și una cu riscuri costisitoare. Deși tentația de a apela la ateliere neautorizate poate fi mare, în special din motive financiare, specialiștii atrag atenția că, pe termen lung, siguranța și calitatea trebuie să primeze. La nivelul județului Constanța, astăzi sunt 399 de service-uri autorizate de Registrul Auto Român, însă lunar se depun cereri pentru autorizare, și astfel numărul acestora poate varia.
Chiar dacă mașinile au evoluat odată cu dezvoltarea tehnologiei sunt încă cetățeni, nostalgici după service-ul din garajul vecinului sau al prietenului mecanic, care se expun la pericole și îi expun și pe cei dragi atunci când decid să își dea mașina pe mâna acestora.
Șeful Reprezentanței RAR Constanța, Alexandru Bocai, a explicat, la solicitarea Ziarului Amprenta, care sunt detaliile la care trebuie să fie atenți șoferii care își efectuează revizii în service-urile de la nivelul județului Constanța, dar nu numai.
Reprezentanța RAR Constanța are în evidență, la acest moment, un total de 399 de service-uri auto autorizate pe raza județului, potrivit declarațiilor făcute de Alexandru Bocai, șeful reprezentanței, dar numărul acestora poate varia de la o lună la alta, în funcție de solicitări.
Deși cifra pare mare, aceasta reflectă acoperirea unei zone extinse, afirmă Alexandru Bocai.
„Sunt 399 de service-uri autorizate în prezent, dar lunar se depun cereri noi. Ar părea multe, fiindcă vorbim de ordinul sutelor, dar județul Constanța are o întindere mare. E bine că întreaga zonă e acoperită”, a precizat Bocai.
Șeful reprezentanței RAR Constanța a precizat că este necesar ca cetățenii să cunoască faptul că diferența majoră între un service autorizat și unul neautorizat este, în primul rând, garanția oferită clientului cu privire la calitatea lucrărilor, a pieselor și calificarea personalului.
„Un service autorizat este obligat să aibă personal calificat și echipamentele necesare desfășurării activității. În plus, clientul are garanție atât pe manoperă, cât și pe piesele utilizate” a explicat șeful RAR Constanța.

Alexandru Bocai, șef reprezentanță RAR Constanța
Unul dintre cele mai mari avantaje ale optării pentru serviciile oferite de un service autorizat este garanția. Clientul beneficiază de reparații garantate și de piese omologate, iar în cazul unei probleme apărute ulterior, poate reveni în service pentru remediere, fără costuri suplimentare, atâta timp cât se află în perioada de garanție.
Într-un service autorizat, toate intervențiile sunt realizate de personal calificat, cu pregătire profesională atestată. Echipamentele și instrumentele de lucru sunt conforme cu cerințele Registrului Auto Român (RAR), ceea ce asigură standard ridicat de calitate și siguranță pentru fiecare lucrare efectuată.
Cum verificăm dacă un service este autorizat?
Autorizarea unui service nou se poate realiza în doar câteva zile, dacă documentația este completă și condițiile sunt îndeplinite, a precizat șeful Reprezentanței RAR Constanța, întrebat cât de dificil este procesul de autorizare.
„După depunerea dosarului, facem verificări la fața locului. Dacă totul este în regulă, autorizarea poate fi emisă chiar și într-o zi sau două, în funcție de volumul de lucru,” a precizat Bocai.
Autorizarea se acordă inițial pentru șase luni, apoi, în urma unui control al echipei de audit, se prelungește pentru un an, urmând ca ulterior să fie revizuită anual. În plus, RAR colaborează cu Departamentul de Supraveghere a Pieței, care efectuează controale inopinate pentru a depista abaterile.
Fiecare unitate autorizată este obligată să afișeze la vedere autorizația RAR și anexa acesteia, care detaliază exact tipurile de lucrări pe care le poate efectua. De exemplu, unele ateliere sunt autorizate doar pentru tinichigerie/vopsitorie, altele doar pentru vulcanizare, iar unele au activități complexe, în funcție de dotări și personal.
Practic, informațiile pe care trebuie să le aibă în vedere un client atunci când decide să își efectueze diverse reparații la un service anume, cu care nu a mai intrat în contact sunt:
- autorizația RAR afișată la intrare;
- anexa autorizației – unde sunt menționate tipurile exacte de reparații autorizate;
- să se asigure că primește un deviz de lucrări, comandă de service și, la final, certificat de garanție.
RAR recomandă utilizatorilor de autovehicule să verifice statusul service-urilor pe platformele oficiale sau să folosească serviciile digitale puse la dispoziție de instituție, precum RAR AutoPass sau RAR Expert, pentru istoricul mașinilor second-hand.
Riscuri majore în service-urile neautorizate
Apelarea la ateliere neautorizate poate părea o soluție mai ieftină pe moment, dar în realitate, aceasta vine cu riscuri mari. Lipsa unei garanții, a unor documente legale și, adesea, a unor echipamente corespunzătoare, poate duce la defecțiuni grave și chiar la situații periculoase în trafic. În plus, eventualele daune nu pot fi demonstrate sau recuperate legal.
Concluzia este simplă: un service autorizat înseamnă siguranță, calitate și respectarea standardelor în domeniul auto. Mai mult decât o simplă alegere, este o investiție în buna funcționare a mașinii și, mai ales, în siguranța șoferului și a pasagerilor.
Lista completă a service-urilor autorizate din județul Constanța poate fi consultată pe site-ul Registrului Auto Român– O.C.S. Certificare/ Înregistrare şi Autorizare – secțiunea „Ateliere service auto„
Pentru o mai rapidă informare a constănțenilor, lista celor 399 de service-uri autorizate până la data de 29 septembrie 2025 poate fi consultată în cele ce urmează:
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:






