Doi șoferi din județul Tulcea, prinși beți la volan. S-au ales cu dosare penale

Știrile zilei
La data de 15 august 2026, polițiștii din cadrul structurilor de poliție rutieră au depistat în trafic doi conducători auto care se aflau sub influența alcoolului. Cei doi s-au ales cu dosar penal.
În jurul orei 02:23, polițiștii au identificat, în orașul Isaccea, un bărbat care conducea un autoturism. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, în jurul orei 08:10, polițiștii au depistat, în localitatea Jijila, un bărbat de 60 de ani, care conducea un autoturism, iar în urma testării cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o valoare de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale, iar polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
„Reamintim conducătorilor auto că alcoolul la volan reduce capacitatea de concentrare și de reacție și poate transforma o simplă deplasare într-o tragedie. Nu vă urcați la volan după ce ați consumat băuturi alcoolice”, transmit reprezentanții IPJ Tulcea.
Foto cu rol ilustrativ (arhiva IPJ Tulcea)
Citește și:
Polițiștii din Tulcea trag, din nou, un semnal de alarmă, după un filtru rutier la Jijila






