Dosarul fostului consilier județean Nicolae Dospinescu, trimis în judecată de DNA Constanța, a primit al 14-lea termen

Știrile zilei
Tribunalul Constanța a fixat al 14-lea termen de judecată în dosarul în care procurorii DNA Constanța au dispus, în octombrie 2021, trimiterea în judecată a mai multor persoane, printre care și fostul consilier județean Nicolae Dospinescu.
Conform portalului instanțelor de judecată, dosarul a fost amânat pentru data de 15 noiembrie 2024, pentru administrarea probatoriului.
Conform DNA, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
„În perioada 2008 – 2009, unul dintre inculpați, administrator al societății comerciale M&D Sea Farers SRL, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaților fiscale și beneficiind de ajutorul altor doi inculpați, angajați ai aceleiași firme, ar fi înregistrat în contabilitate 455 facturi fiscale ce atestau activități de comercializare a peste 20.000 tone de produse petroliere (motorină și combustibil marin) ca operațiuni scutite de la plata accizelor aferente.
În realitate, produsele respective ar fi fost destinate comercializării pe piața internă a carburanților auto.
Prin aceste demersuri ar fi fost produs bugetului de stat un prejudiciu în valoare de 27.273.573 lei, sumă cu care Agenția Națională de Administrare Fiscală a comunicat faptul că se constituie parte civilă în prezenta cauză.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanța cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție“.
Cine sunt inculpații
Conform portalului instanțelor de judecată, pe lista inculpaților se află: Dospinescu Nicolae, Cristea Dan Florin, Pocea Nicoleta, Groza Pavel Ionel, Gorun Zoltan Gabriel, SC Val Shipping SRL și SC M&D Sea Farers SRL.

În dosar, ANAF are calitatea de parte civilă.
Potrivit listăfirme.ro, site consultat în data de 22 septembrie 2024, SC M&D Sea Farers SRL se află în faliment, este specializată în comerțul cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și gazoși și al produselor derivate iar Nicolae Dospinescu apare ca administrator special. Asta în timp ce asociații sunt: Staff Group FM SRL, cu 65%, și Spot Nav SRL, cu 35%.
Pentru anul 2023, fără niciun angajat, SC M&D Sea Farers SRL a declarat o pierdere de 22 473 de lei.
Dosarul privind falimentul SC M&D Sea Farers SRL se află pe rolul Tribunalului Constanța, noul termen fiind stabilit pentru data de 22 octombrie 2024.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Nicolae Dospinescu își reactivează una dintre firme. Cu ce se va ocupa







