Dunărea înregistrează astăzi un nou minim ISTORIC

Știrile zilei
Dunărea înregistrează joi un nou nivel minim istoric, de 1.400 mc/s, care se va menţine staţionar până în data de 12 august, a declarat purtătoarea de cuvânt a Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR), Ana-Maria Agiu, potrivit Digi24.
„Dunărea înregistrează astăzi un nou minim istoric, de 1.400 mc/s, iar acest debit minim se va menţine staţionar până cel puţin pe 12 august. Aceasta este o veste relativ bună, în sensul în care vorbim despre o staţionalitate a debitelor pe o durată de o săptămână.
În ceea ce priveşte nivelul Dunării la Cernavodă, acesta este astăzi de -218 cm şi va ajunge în data de 12 august la -228 cm. Aceasta înseamnă o scădere cu 10 cm. Putem constata faptul că, raportându-ne la prognoza de luni, scăderea în 7 zile este de 10 cm.
De asemenea, dacă în data de luni aveam -218 de centimetri, iar astăzi avem tot aceeaşi valoare la Cernavodă, putem constata faptul că am câştigat trei-patru zile în plus pentru menţinerea unor debite minime în vederea funcţionării în siguranţă a centralei de la Cernavodă„, a explicat Agiu într-un mesaj video, potrivit Digi24.
Potrivit acesteia, din monitorizarea de joi a debitelor s-a constatat faptul că nivelul Dunării a scăzut în ultima zi cu doi cm.
Citește și:
Dunărea, subiect de fake news. Cum răspunde premierul interimar teoriilor conspiraționiste







