Eco Corsa SRL Mangalia, deținută de finii lui Zanfir Iorguș, la judecată cu Inspectoratul de Stat în Construcții. Procesul, amânat

Știrile zilei
Procesul deschis de Eco Corsa SRL, deținută de finii lui Zanfir Iorguș, contra Inspectoratului de Stat în Construcții și Primăriei Mangalia continuă la Tribunalul Constanța.
Ieri, 2 septembrie 2024, judecătorii Secției de Contencios administrativ și fiscal a instanței au amânat cazul pentru luna decembrie 2024 pentru a se putea administra probele propuse în cauză.
Compania Eco Corsa SRL este deținută de Remus Becheru și Liliana Daniela Becheru, fiind lui Zanfir Iorguș, fost primar al Mangaliei.
Dosarul de la Tribunalul Constanța are indicativul 8738/118/2023, părțile sunt reclamanta Eco Corsa SRL și pârâții Inspectoratul Județean de Stat în Construcții Constanța și Unitatea Administrativ Teritorială Mangalia prin Primar.

Proces ISC
Potrivit datelor noastre, la Tribunal dosarul se află în atenția completului prezidat de magistratul Iulia Laura Opariuc-Dan, președintele Secției de Contencios administrativ și fiscal a instanței.
La mijlocul litigiului se află două procese verbale din luna octombrie 2023 emise de ISC, pe care societatea încearcă să le anuleze în instanță.
Procesele verbale vizează investițiile imobiliare ale Eco Corsa Mangalia SRL
Oricare va fi decizia Tribunalului în acest dosar, ea va putea fi ulterior atacată în recurs, la Curtea de Apel Constanța, instanță care va pronunța decizia definitivă.
Amendă de la Garda de Mediu, redusă în instanță
În luna iunie 2024, la Tribunalul Constanța, Eco Corsa SRL a obținut reducerea unei amenzi primite de la Garda de Mediu de la suma de 60.000 de lei la 30.000 de lei.
Decizia instanței este definitivă și a fost luată în dosarul 4635/254/2022 , cauză în care Tribunalul a admis apelul declarat de Eco Corsa SRL împotriva deciziei inițial a Judecătoriei Mangalia, care respinsese plângerea.
Iată minuta Hotărârii 720/2024 a Tribunalului Constanța:
„Admite apelul.
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că:
Admite, în parte, plângerea contravențională.
Reduce amenda aplicată prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria GNM nr. 001552/16.09.2022 de la suma de 60.000 de lei la 30.000 de lei.
Definitivă“

Proces GNM
Potrivit Hotărârii 720/2024, amenda GNM fusese aplicată după ce „în urma controlului efectuat pe raza teritorială a Mun. Mangalia, jud. Constanța, s-a constatat că petenta (nr., Eco Corsa SRL) nu a respectat obligaţia legală de obţinere a autorizaţiei de mediu pentru activităţile de construcţie desfăşurate pe raza teritorial administrativă a Mun. Mangalia“.
Firma, înființată în 2002
Potrivit listafirme.ro, platformă consultată pe 2 septembrie 2024, Eco Corsa SRL a fost înființată în 2002, are sediul social în Mangalia, pe strada Teilor, nr. 11 și se ocupă în principal de hoteluri și alte facilități de cazare similare.
Asociați figurează Remus Octavian Becheru și Liliana Daniela Becheru, cei doi fiind și administratori.
În 2023, Eco Corsa SRL a declarat nouă angajați, profit 1.831.480 de lei, datorii 1.777.641 de lei și cifra de afaceri 4.218.635 de lei.

Datele financiare
Următoarea înfățișare în procesul cu ISC și UAT Mangalia este fixată pe 2 decembrie 2024, de la ora 9.00.
Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și: