Liga de Tineret a echipei Farul conduce clasamentul din play-off, cu patru etape rămase de disputat din acest sezon

Știrile zilei
Au rămas doar patru etape până la finalul celui de-al patrulea sezon al celei mai importante competiții dedicate tinerilor jucători din România. În acest moment Farul conduce clasamentul din play-off și pare că se îndreaptă către cel de-al doilea titlu în Liga de Tineret, după cel cucerit în sezonul 2023/2024.
Constănțenii au remizat în această rundă, 2-2 pe teren propriu împotriva Rapidului, dar continuă să aibă un avans de 6 puncte în fruntea clasamentului, pe locul secund fiind în acest moment FCSB, care a învins la Arad cu 2-1 și a trecut peste „U” Cluj și AFK Csikszereda în clasament, la diferență de un punct de ambele, subliniază FRF.
După 20 de etape consecutive petrecute în top 3 în sezonul regular și play-off, Universitatea Cluj părăsește pentru prima oară podiumul în acest sezon după ce a pierdut meciul de la Miercurea Ciuc, 1-2 cu AFK Csiskzereda, coborând pe locul 4 în clasamentul din play-off, susțin reprezentanții Federației Române de Fotbal.
Următoarea rundă de play-off ne aduce duelul dintre Rapid și FCSB. O victorie pentru campioana din sezonul precedent la tineret ar reprezenta o șansă importantă de a se menține apropae de liderul Farul în aceste ultime runde.
Constănțenii vor evolua în deplasare, la Bacău, în timp ce Universitatea Cluj o va întâlni pe CFC Argeș pe teren propriu. AFK Csikszereda va evolua tot pe propriul teren, în compania celor de la UTA Arad, vin cu precizări oficialii.
Sursa: FRF.ro
Sursa foto: academiahagi.ro







