Felix Stroe, președintele PSD Constanța, prezent la inauguarea sediului PSD Mangalia: Ce spune șeful filialei locale despre viitorul candidat la primărie
Politic
În această după amiză, PSD Mangalia și-a inaugurat noul sediu, în prezența liderilor de la Constanța și a membrilor și simpatizanților filialei locale.
Printre invitații la eveniment s-au numărat Felix Stroe, președintele PSD Constanța, Ion Dumitrache, președintele Organizației Municipale PSD Constanța, subprefectul Marilena Dragnea, senatorul Nicolae Moga, Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna și președinte al Organizaţiei Județene a Femeilor Social Democrate Constanța și Daniel Gheorghe Georgescu, primarul de la Limanu.
Înainte de evenimentul festiv, liderii PSD Mangalia și invitații de onoare ai formatiunii s-au întrunit într-o scurtă ședință de lucru.
Gazda evenimentului, președintele PSD Mangalia, Neculai Tănasă, afirmă că, la Mangalia, organizația are peste 1.000 de membri și că, pe lista scurtă a potențialilor candidați la primărie se află trei nume, cunoscute în rândul cetățenilor. „Ne așteaptă un an electoral foarte greu, intrăm în linie dreaptă. Toți cei trei potanțiali candidați sunt născuți în Mangalia. În scurt timp vom anunța și numele acestuia”, ne-a spus Neculai Tănasă„.
Prezent la eveniment, liderul PSD Constanța, Felix Stroe, ne-a declarat: „Vin foarte des la Mangalia, pentru că am fost doi ani președinte la această filială. Îmi place să cred că am construit o organizație puternică.
Mă leagă de Mangalia cariera mea profesională, cariera mea politică, prietenia mea cu foarte mulți membri din PSD Mangalia. Astăzi au declanșat oficial bătălia electorală, este o organizație puternică, cu o mie de oameni. Candidatul la primărie va fi desemnat de ei”.
Citește și: