Fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, CONDAMNATĂ la Mangalia: Judecătorii i-au aplicat minimum de pedeapsă
Știrile zilei
Fostul ministru Monica Macovei a fost condamnată, la Judecătoria Mangalia. Monica Macovei a primit o condamnare de șase luni cu suspendare, pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
Potrivit Codului Penal, pentru infracțiunea de vătămare corporală, pedeapsa este cuprinsă între 6 luni și 2 ani. Judecătorii de la Mangalia au aplicat, în acest caz, minimum din pedeapsă.
Iată decizia magistraților:
Condamnă pe inculpata Monica Macovei, la pedeapsa închisorii de 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.
Pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 al. 1 lit. a)-e) C.pen, respectiv:
– să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
– să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
– să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
– să comunice schimbarea locului de muncă;
– să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 al. 2 C.pen, impune inculpatei să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 al. 3 C.pen,. obligă inculpata să presteze, pe parcursul termenului de supraveghere, muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 București sau în cadrul Administrației Domeniului Public Sector 2 București.
Obligă inculpata la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 10.000 lei. Cu drept de apel pentru procuror şi pentru inculpat în termen de 10 zile de la comunicare.
Citește și:
Dosarul Monicăi Macovei, amânat: Ce a declarat în sala de judecată unul din martorii victimei
Dosarul Monicăi Macovei se judecă, azi, la Mangalia: Victima, internată la Spitalul Floreasca