Accident Năvodari
Accident Năvodari
Un grav accident de circulație a avut loc, după miezul nopții, în Năvodari.

Un autoturism s-a răsturnat, pe o stradă din Năvodari, iar șoferul a fost încarcerat. Imediat după impact, autoturismul a luat foc.

La fața locului au intervenit salvatorii de la Stația Midia, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD B2, alături de pompierii militari de la Detașamentul Fripis, cu o mașină de descarcerare și cei de la Detașamentul Palas cu un echipaj de prim ajutor.

Din cauza gravității situației, a fost chemată și o mașină a Serviciului Județean de Ambulanță.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

În ciuda tuturor eforturilor, șoferul a fost declarat decedat.

UPDATE:
Ce transmit reprezentanții IPJ Constanța cu privire la producerea tragicului accident:

La data de 15 mai a.c., în jurul orei 01.10, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DJ 226, în apropiere de intersecția cu strada Câmpului din orașul Năvodari, s-a produs un accident rutier.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 23 de ani, ar fi condus un autoturism, pe DJ 226, și, din cauze care urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un sens giratoriu.

În urma accidentului, a rezultat decesul conducătorului auto.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Sursa foto: Emanuel Grigore/Facebook

Accident Năvodari - 15 mai 2023
Accident Năvodari – 15 mai 2023
Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar

Ne puteți urmări și pe Facebook, Twitter sau Google News!

1 COMENTARIU

  1. Să vadă cel care a pus giratoriile alea in camp,sa îl aibă pe conștiință,că nu e singurul accidentat.Platesc atâția oameni pentru un idiot care nu e in stare să facă un plan corect al drumului .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.