FOTO AJOFM Constanța: 40 de persoane au fost electate în vederea angajării la Bursa locurilor de muncă

Locuri de muncă
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Constanța a organizat pe 10 octombrie 2025, la Universitatea Maritimă din Constanța, o nouă ediție a Bursei locurilor de muncă, un eveniment dedicat persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau celor care își doresc o schimbare în carieră.
La acțiune au fost prezenți 25 de angajatori, care au oferit în total 619 locuri de muncă. Dintre acestea, 489 de posturi au fost destinate cetățenilor români, 116 ucrainenilor stabiliți în județul Constanța, iar 14 au fost rezervate persoanelor aflate în situații vulnerabile, în special celor cu dizabilități.
Potrivit reprezentanților AJOFM Constanța, la bursă au participat 269 de persoane, printre care 9 persoane cu dizabilități, 9 deținuți și 52 de cetățeni ucraineni.
„În urma interacțiunilor cu angajatorii, 40 de participanți au fost selectați în vederea angajării, dintre care 10 sunt absolvenți ai promoției 2025, un absolvent cu dizabilități din aceeași promoție și două persoane cu dizabilități care nu sunt absolvenți“, a declarat Adelina Vlad, purtătorul de cuvânt al AJOFM Constanța.

Reprezentanții AJOFM Constanța încurajează persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă să participe la toate la burse, unde pot interacționa direct cu angajatorii și pot afla detalii despre condițiile de angajare, programele de formare profesională și oportunitățile de reconversie.


Sursă foto: AJOFM
Citește și:







