FOTO ALERTĂ în Eforie Nord! O femeie a fost înjunghiată. Suspectul principal, găsit la fața locului, cu răni autoprovocate, spun autoritățile

Știrile zilei
Echipajele de salvare sunt în alertă și intervin la această oră în Eforie Nord unde o persoană a fost înjunghiată pe strada 23 August. La fața locului intervine un echipaj SMURD C și un echipaj SAJ B.

„La data de 16 mai a.c., în jurul orei 13.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Eforie au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie ar fi fost agresată fizic cu un obiect tăietor – înțepător, de concubinul său, într-un imobil de pe strada 23 August.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.
Bărbatul bănuit de săvârșirea faptei a fost identificat în imobil, cu răni autoprovocate.
Ambele persoane au primit îngrijiri medicale.
Cercetarea la fața locului este în curs de desfășurare, ancheta fiind preluată de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale.
Precizăm faptul că la Poliția Orașului Eforie nu au fost înregistrate anterior sesizări cu privire la o eventuală stare conflictuală între cele două persoane, nefiind solicitată emiterea unui ordin de protecție provizoriu„, a transmis IPJ Constanța.
UPDATE:
Cele două persoane au fost transportate la Urgențele Spitalului Județean Constanța. Din primele informații, femeia a fost înjunghiată în zona gâtului, iar, ulterior, bărbatul s-a autorănit tot în zona gâtului, dar și a mâinilor, într-o tentativă de suicid.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:






