FOTO Asociaţia Suflete deschise, ÎNDEMN către credincioşi: Fii milos, precum Hristos! Să ne unim cu toții în rugăciune, post şi fapte de caritate!
Știrile zilei
Pe drumul iubirii, al îndreptării, al Învierii, cu ocazia zilei de 8 martie, în Postul Pastelui, Asociaţia Suflete deschise și SC Arimex Comexim 2000 SRL, prin parteneriatul social misionar „Mai aproape de cel sărman – mai aproape de Dumnezeu“ lansează un nou apel, pentru toţi creștinii: „Fii milos, precum Hristos!”.
Voluntarii Asociatiei, ca în fiecare an, au adus bucurie bunicilor care locuiesc la Căminul Poarta Albă, dar si oamenilor străzii. Voluntarii le-au adus mângaiere dăruindu-le cu drag flori, mărțisoare, iconițe, cuvinte frumoase, încurajări, dar si alimente.
„Să se unim prin rugăciune, prin post şi fapte de caritate, pentru ca doar aşa putem trece cu bine din perioada grea pe care o traversăm.
Orice crestin, zi de zi, nu numai de Paşte sau de Crăciun, are nevoie de mângâierea, de atenţia, de dragostea lui Iisus. Nu cred că există cineva să nu simtă, să nu trăiască această nevoie. Iar cea mai scurtă cale pentru a-l ȋntâlni pe Iisus este să mergem la cei nevoiaşi, la cei singuri, la cei aflaţi în dificultate, pentru ca acolo, tainic, îl descoperim pe Hristos.
Deasemeni, nu trebuie să uităm, că fiecare om care ne vine în faţă este un candidat la iubirea şi mântuirea noastră. Pentru clipa în care ne întâlnim cu el, pentru totdeauna, omul de lângă noi este omul cel mai însemnat, este aproapele nostru şi fiind aproapele nostru trebuie să fim preocupaţi pentru binele lui.
Odată, într-o iarnă geroasă, un boier, a întâlnit un sărman dezbrăcat, şi făcându-i-se milă de acesta, i-a dat cojocul pe care îl purta. Săracul a luat haina, a vândut-o şi a băut banii. Şi atunci omul mâhnit, îi părea rau: „Uite, eu i-am dat-o să se îmbrace şi el a vândut-o şi a băut-o”, dar noaptea a avut un vis în care se făcea că i se arată Domnul Hristos, îmbrăcat cu haina pe care el a dat-o săracului şi L-a întrebat pe binefăcător: „Cunoşti haina aceasta?”. Şi el a zis: „Da, Doamne, o cunosc, a mea este!”. Şi Domnul Hristos a zis: „Nu te întrista, Eu o port”.
Ei, conştiinţa aceasta vrea Domnul Hristos să o formeze în viaţa oamenilor, să avem în consideraţie faptul că ceea ce facem pentru omul de lângă noi, pentru omul care are trebuinţă de ajutorul nostru, facem de fapt pentru Mântuitorul şi ne va fi de folos la Judecata de Apoi.
Nu se poate să fim cinstitori de Dumnezeu câtă vreme nu suntem şi cinstitori de oameni. Nu se poate să-I slujeşti lui Dumnezeu câtă vreme îi ocoleşti, pe oamenii pe care Dumnezeu I-a pus sa fie martorii Lui în această viaţă.
Despre Maica Tereza din Calcuta se spune că era odată lângă un bolnav şi curăţa nişte răni care miroseau urât. Ea voia să-l ajute pe omul acela care era în necaz şi cineva care a trecut pe acolo i-a zis: „Eu n-aş face asta nici pentru un milion de dolari”. Şi Maica Tereza a răspuns: „Nici eu, pentru un milion de dolari n-aş face, dar pentru Dumnezeu fac!”.
De aceea, să facem fapte bune, care şi pe noi ne mântuiesc şi celorlalţi le sunt de folos. Iar una din cele mai importante fapte bune este milostenia, care ajută, întăreşte şi dă viaţă rugăciunii, postului şi oricărei altei virtuţi. La ce îţi foloseşte postul dacă eşti un om fără milă? La ce-ţi foloseşte rugăciunea, dacă nu iubeşti? La ce îţi foloseşte să ai trupul curat, dacă inima ta este de piatră? De aceea, nevoinţele noastre sunt primite de Dumnezeu, atunci când sunt însoţite de milostenie.
Porunca milosteniei nu a fost dată numai pentru cei bogaţi, ci şi pentru cei care au puţin, ba chiar şi pentru cei care abia reuşesc să-şi câştige pâinea cea de toate zilele.
Pentru a face milostenie, nu avem nevoie de bani, ci de bunăvoinţă. Atunci când avem bunăvoinţă, nu contează că suntem săraci. Să nu uităm niciodată de om, mai ales de omul de lângă noi, pentru că omul de lângă noi, este pus anume, ca prin el sa ne înmulţim iubirea. Sfântul Antonie cel Mare spunea că „de la aproapele vine şi viaţa şi moartea. Că dacă folosim pe aproapele, pe fratele, pe Dumnezeu dobândim şi dacă greşim fratelui, lui Hristos greşim”, iar Cuviosul Ioan Colov spunea că:
„Nimeni nu clădeşte o casă de la acoperiş în jos, ci de la temelie în sus”. Şi întrebat fiind ce înseamnă acest cuvânt a zis: „Temelia este aproapele, că pe el mai întâi să-l folosesc, pentru că de el atârnă toate poruncile lui Hristos”. Deci îndreptarea noastră, înaintarea noastră, depaşirea de noi înşine este în măsura în care relaţiile noastre cu cei din jurul nostru, cu cei apropiaţi ai nostri, sunt bune. E ceva extraordinar de important şi de frumos! Adică să ne raportăm la omul de lângă noi. De altfel, cel mai important om din lumea aceasta, pentru fiecare din noi este omul de lângă noi, aproapele nostru, vecinul nostru. Astăzi, suntem foarte deficitari cu iubirea faţă de aproapele. Nu ştiu cine ar putea zice că iubeşte pe aproapele ca pe sine însuşi, că urmăreşte binele aproapelui cum urmăreşte binele propriu. Chiar şi în familie, nu totdeauna părinţii sau copiii sunt dispuşi să renunţe la ceva din partea lor ca să se simtă bine cei din jurul lor. Se spune că la un om care cerşea cineva i-a dat o floare. Niciodată nu s-a aşteptat omul acela, ca cineva să-i dea o floare. N-a aşteptat floarea, dar floarea l-a bucurat, pentru că o floare spune ceva despre cel care o dăruieşte.
Sfântul Evanghelist Marcu şi Sfântul Evanghelist Luca, în legătura cu slăbănogul de la Capernaum, spun că cei patru care l-au adus pe acesta în faţa Domnului Iisus Hristos, l-au adus prin acoperişul casei şi l-au coborât în faţa Domnului Hristos. Asta este ceea ce facem când ajutăm pe un om, îl ducem în faţa Domnului Hristos, prin ceea ce facem noi pentru el. Sunt multe suferinţe în această lume, care au ca pricină păcatele. Noi însă, nu suntem judecătorii oamenilor, ci suntem ajutătorii lor. Noi trebuie să facem ce a facut Domnul Hristos! Domnul Hristos nu l-a întrebat despre păcatele lui pe slăbănogul de la Capernaum, nici pe cel de la Vitezda. N-a discutat viaţa lui de mai înainte, ci a fost gata să-l ajute şi l-a ajutat şi pe unul şi pe celălalt. Şi cu aceasta ne dă un exemplu, să fim şi noi binevoitori, să fim ajutători. Nu vom fi vindecători. Nu suntem în stare să ne vindecăm nici pe noi înşine. Dar avem putere de a mângâia. Avem putere de a lumina, avem putere de a mângâia pe oamenii din jurul nostru în credinţă, avem putere de a iubi, avem putere de a ne revărsa iubirea faţă de aceia care au trebuinţă de ajutor si pe care îi părăsesc cei mulţi. Nu ezitaţi unde ştiţi că puteţi ajuta cu ceva, unde ştiţi că puteţi interveni cu ceva, nu numai dând ceva din mână, ci dând ceva din inimă. Sfântul Isaac Sirul spune că atunci când îi dai cuiva ceva, veselia feţei tale să fie mai mare decât darul pe care i-l dai. Să simtă omul că vrei să-l ajuti, că eşti alături de el, că nu-l părăseşti, ci stai cu bunavoinţă faţă de el.
Crucea este „faţa lui Dumnezeu îndreptată către oameni” şi aceasta înseamnă iubirea lui Dumnezeu, Dumnezeu fiind iubire. Iar relaţiile lui Dumnezeu cu oamenii, sunt relaţii de iubire şi iubirea este aceea care L-a determinat pe Dumnezeu să-L trimită pe Fiul Său, pentru mântuirea lumii, mântuirea lumii fiind o necesitate, după căderea în păcat. Dar mântuirea este cu putinţă, dacă Îl chemăm pe Dumnezeu în ajutor. Să-L chemăm, aşadar, pe Dumnezeu prin rugăciune cât mai deasă, îndeosebi acum, în această perioadă a Postului Invierii Domnului, să ne ajute să fim iertători, milostivi şi darnici. Iar pe lângă evlavie şi viaţă virtuoasă, să arătăm celor din jur iubire milostivă, prin cuvântul bun şi faptă bună, spre slava lui Dumnezeu Cel Milostiv”.
Citește și:
