FOTO Bărbat din Constanța, prins de jandarmi cu substanțe interzise! Iată unde le avea introduse

Știrile zilei
Un echipaj al Jandarmeriei Mobile Constanța a depistat noaptea trecută un bărbat, cu un comportament evaziv, în fața unui magazin de pe bulevardul Mamaia.
S-a procedat la interceptarea și legitimarea bărbatului, acesta negând că ar avea asupra sa bunuri sau substanțe interzise conform legislației în vigoare.
În urma controlului corporal preventiv, jandarmii au depistat asupra acestuia, în interiorul șosetei, 12 bucăți de staniol împăturite, ce ar conține fragmente vegetale specifice substanțelor cu efect psihoactiv.

Tot aseară, un alt echipaj a depistat un grup numeros de bărbați, care a adoptat același comportament suspect la vederea jandarmilor.
În urma controalelor corporal preventive, asupra a doi bărbați a fost găsit câte un mugure de o posibilă substanță cu efect psihoactiv.
Persoanele au fost conduse la sediul Grupării de jandarmi Mobile „Tomis” Constanța pentru întocmirea actelor de depistare și constatare a unor posibile infracțiuni, urmând ca cercetările să fie continuate de către organele competente.

Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
Sursa foto: Facebook
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







