FOTO Bătuți, vânduți, forțați să muncească 16 ore pe zi: O grupare condusă de o femeie, a ținut în SCLAVIE mai multe persoane fără adăpost

Știrile zilei
O femeie şi patru bărbaţi, membri ai aceleiaşi familii, au fost reţinuţi pentru constituirea unui grup infracţional organizat, supunere la muncă forţată şi trafic de persoane în formă continuată, urmând ca marţi să fie prezentaţi judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Procurorii DIICOT au dispus reținerea a 5 inculpați, o femeie și patru bărbați, membri ai aceleași familii, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, supunere la muncă forţată sau obligatorie și trafic de persoane în formă continuată.
În sarcina inculpatei s-a reținut și comiterea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.
Din actele de urmărire penală efectuate a reieșit că, începând cu luna martie a anului 2025 și până la mijlocul lunii august 2026, inculpații, în timp ce se aflau pe raza județului Covasna și pe teritoriul Germaniei, au constituit un grup infracțional organizat în scopul obținerii de beneficii materiale din exploatarea prin muncă forțată a mai multor victime. Astfel, prin inducere în eroare, iar ulterior prin constrângere, inculpații au identificat și racolat persoane vătămate vulnerabile pe care ulterior le-au transportat și adăpostit pe raza comunelor Brateș și Zăbala, dar și a orașului Covasna, unde le-au exploatat prin supunerea la executarea de muncă și servicii.
Inculpata și-a asumat rolul de lider și coordonator al grupării de criminalitate organizată, precum și cel de supravegherea a victimelor, instruirea acestora cu privire la modul în care urmau să-și desfășoare activitățile la care erau forțați. De asemenea, aceasta a stabilit și locațiile unde persoanele vătămate urmau a fi exploatate.

Scalvie modernă, grupare condusă de o femeie
Membrii grupului infracțional organizat au avut atribuții în a identifica și recruta persoane vulnerabile, care fie nu aveau o locuință, fie aveau diferite datorii pe care inculpații le achitau, după care, în contul presupusei datorii pe care victimele le aveau, erau transportate la domiciliile lor, unde erau supuse la muncă pe o perioadă nedeterminată, fără a fi plătiți.
Inculpații s-au orientat către persoane provenind din medii sociale defavorizate, în special lipsite de educație și adăpost, care din cauza statutului economico-social precare se aflau într-o stare de vulnerabilitate.
După recrutare și adăpostire, victimele au fost deposedate de actele de identitate și erau constrânse să presteze activități gospodărești sau alte lucrări la casele deținute de grupul de criminalitate organizată, în funcție de pregătirea fiecăreia. Pentru ca persoanele vătămate să nu apeleze la autorități, membrii grupului au apelat la agresiuni fizice și amenințări.
Totodată, membrii grupului au lipsit persoanele vătămate de orice posibilă sursă de finanțare, iar în cazul uneia dintre victime, au recurs la deposedarea acesteia de cardul bancar pe care primea pensia în fiecare lună, inculpata utilizând instrumentul de plată pentru a face diferite cumpărături, iar în momentul în care persoana vătămată a reușit să scape din starea de exploatarea și-a transferat fondurile în contul personal.

Scalvie modernă, grupare condusă de o femeie
Pe parcursul exploatării, victimele erau adăpostite în spații improprii, fără utilități și condiții de igienă, fără posibilitatea de a se deplasa în alte locuri, obligate să presteze activități de construcții, cât și în hrănirea și îngrijirea animalelor, tăierea lemnelor și cosit. Programul începea în jurul orei 06:00 și se încheia, în funcție de zi, la orele 20:00-22:00.
De asemenea, inculpații și-au manifestat intenția de ”vinde” persoanele vătămate în schimbul unor sume de 2.000–3.000 euro, victimele fiind tratate ca având o valoare economică proprie.
În cursul zilei de ieri au fost puse în aplicare mandate de percheziție la locuințele inculpaților, fiind găsite și ridicate înscrisuri, precum și alte mijloace de probă. Totodată, au fost indisponibilizate 4 autoturisme de lux.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Covasna cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Covasna.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului Criminalistic, Serviciului Acțiuni Speciale, Secției de Poliție Rurala 3 Covasna din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Covasna și al jandarmilor Inspectoratului Județean de Jandarmi Covasna.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Scalvie modernă, grupare condusă de o femeie
Citește și:
Percheziți în Cumpăna! Patru copii sunt acuzați de furt calificat. Iată ce au sustras





