FOTO Constanța: Grăsime întărită, produse depozitate lângă WC și tavane gata să le cadă clienților în cap. Inspectorii CJPC au aplicat amenzi de 1,2 milioane de lei

Știrile zilei
În perioada 19-23 octombrie, comisarii CJP Constanța au verificat 98 de agenți economici și au aplicat sancțiuni de peste 1,2 milioane de lei.
Potrivit unui comunicat al CJPC, un număr de 11 comisari din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța au desfășurat acțiuni de supraveghere și control la 98 de operatori economici din județul Constanța, în vederea verificării respectării prevederilor legale privind protecția consumatorilor.
În urma verificărilor au fost aplicate amenzi contravenționale în valoare totală de 1.243.500 lei, s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare (OD) a produselor neconforme în valoare de 18.489 lei, precum și oprirea temporară a prestării serviciilor (OTPS) la 2 operatori economici.

CJPC, sancțiuni mall Constanța
Plafonul zonei de alimentație publică dintr-un mall, risc pentru siguranța clienților
„În cadrul unui control efectuat la un centru comercial din municipiul Constanța, au fost identificate deficiențe privind starea tehnică și integritatea plafonului situat deasupra zonei de alimentație publică, amenajată cu mese și scaune pentru servirea preparatelor. Condițiile constatate prezentau riscuri pentru siguranța persoanelor care utilizau spațiul respectiv, motiv pentru care a fost dispusă oprirea temporară a prestării serviciilor în zona afectată, până la remedierea problemelor identificate.
De asemenea, la o unitate de alimentație publică de tip fast-food din municipiul Constanța au fost constatate abateri grave de la normele de igienă și siguranță alimentară, care puteau pune în pericol sănătatea consumatorilor.

CJPC, sancțiuni mall Constanța
Spațiile de preparare și servire prezentau depuneri grosiere de grăsime, praf și murdărie pe pardoseli, pereți, prize și utilaje. Vitrinele aveau suprafețe deteriorate, cu vopsea exfoliată și urme de rugină, iar în interiorul echipamentelor frigorifice, în zona ventilatoarelor, existau acumulări importante de impurități.
Au fost identificate legume depozitate în apropierea grupului sanitar, cu risc de contaminare, precum și ambalaje reutilizate și recipiente din plastic neigienizate, unele nefiind destinate contactului cu alimentele.
Totodată, sosurile erau păstrate la temperaturi necorespunzătoare, în recipiente fără capace, amplasate în apropierea echipamentului de preparare a shaormei. Produsele semifinite nu prezentau elemente de identificare și caracterizare, data fabricației sau data-limită de consum, nefiind posibilă verificarea trasabilității acestora.

CJPC, sancțiuni mall Constanța
În plus, lista de meniu nu cuprindea informații privind substanțele cu potențial alergen și valorile nutriționale ale preparatelor oferite spre consum.
Având în vedere gravitatea abaterilor, a fost dispusă oprirea temporară a prestării serviciilor (OTPS), până la remedierea tuturor neconformităților, precum și retragerea definitivă de la comercializare a produselor alimentare necorespunzătoare.
Pentru neregulile identificate au fost aplicate sancțiuni contravenționale și măsuri complementare, în scopul prevenirii riscurilor pentru sănătatea și siguranța consumatorilor.
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța continuă acțiunile de supraveghere și control pentru respectarea drepturilor consumatorilor și asigurarea conformității produselor și serviciilor comercializate pe raza județului Constanța”, au transmis inspectorii de la Protecția Consumatorilor Constanța.

CJPC, sancțiuni mall Constanța
Citește și:





