FOTO Cum arată Colegiul Național Mihai Eminescu din Constanța după modernizare: Investiție de 4,5 milioane de euro

Știrile zilei
Ieri, 24 august 2026, au fost recepționate lucrările de modernizare și reabilitare a Colegiului Național Mihai Eminescu, un proiect amplu, finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență – „Valul Renovării”. Valoarea totală a proiectului este de 23.573.464,44 lei.
„A fost un proiect amplu, care a însemnat timp, colaborare, răbdare și multă muncă în echipă. Le mulțumim profesorilor, elevilor și, mai ales, părinților care ne-au sprijinit și au înțeles că o transformare de asemenea amploare vine și cu mici sacrificii. A fost un efort comun, iar rezultatul este al întregii comunități”, a declarat Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța.

Colegiul Național Mihai Eminescu din Constanța după modernizare

Colegiul Național Mihai Eminescu din Constanța după modernizare
Lucrările au vizat modernizarea clădirii și aducerea acesteia la standarde actuale de siguranță, eficiență și confort.
Investiția a însemnat mai mult decât reabilitarea clădirii. Prin Componenta 15 – Educație a PNRR, Colegiul Național „Mihai Eminescu” a fost dotat cu mobilier nou, table interactive și echipamente IT.
Sălile de clasă beneficiază de table interactive, laptopuri sau sisteme all-in-one, sisteme audio, camere pentru videoconferințe, imprimante multifuncționale și scannere portabile.

Colegiul Național Mihai Eminescu din Constanța după modernizare

Colegiul Național Mihai Eminescu din Constanța după modernizare
Au fost, de asemenea, modernizate laboratorul de informatică și laboratorul de științe, acesta din urmă fiind dotat cu echipamente moderne și materiale didactice pentru fizică, chimie și biologie. Cabinetul școlar a primit dotări adaptate activităților educaționale.
O școală nu înseamnă doar clădiri și săli de clasă. Înseamnă oameni, implicare și comunitate. Un astfel de proiect presupune efort din partea tuturor, iar sprijinul și înțelegerea părinților, elevilor și profesorilor au fost esențiale pe parcursul lucrărilor.
Colegiul Național „Mihai Eminescu” este astăzi un spațiu modern și pregătit pentru viitoarele generații de elevi.

Colegiul Național Mihai Eminescu din Constanța după modernizare

Colegiul Național Mihai Eminescu din Constanța după modernizare

Colegiul Național Mihai Eminescu din Constanța după modernizare
Citește și:






