FOTO Instruire multinațională cu trageri pentru lupta urbană, în Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu

Știrile zilei
Baza 57 Aeriană Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino, de la Mihail Kogălniceanu, a găzduit în această săptămână un modul de instruire multinațional, la care au participat militari români, francezi, germani și americani.

Modulul de instruire multinațional a fost organizat de Grupul 57 Protecția Forței și s-a desfășurat în poligonul bazei de la Mihail Kogălniceanu, unde au fost executate trageri specifice luptei urbane, cu armamentul individual de infanterie.
Conform reprezentanților Bazei 57 Aeriene Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino, modulul de instruire a avut ca scop perfecționarea tehnicilor de luptă în zone urbane, creșterea interoperabilității între forțele armate aliate și partenere, schimbul de experiență și consolidarea relațiilor interumane între militari.
„Fiecare structură participantă a demonstrat profesionalism, precizie și spirit de camaraderie, într-un mediu complex, unde reacția rapidă, coordonarea și precizia sunt esențiale. Astfel de activități contribuie la întărirea securității colective și la dezvoltarea încrederii între aliați și parteneri“, au precizat reprezentanții bazei militare de la Mihail Kogălniceanu.
Sursa info & foto: Facebook.com
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







