FOTO VIDEO Ce au găsit inspectorii de la Protecția Consumatorilor în parcurile de distracții de pe litoral. Amenzi totale de 2,45 de milioane de euro, aplicate în cadrul Comandamentului Litoral 2024

Știrile zilei
Mașinuțe rupte, structuri de susținere deteriorate, cabluri la vedere, în parcurile de distracții de pe litoral, dar și jucării stricate și marfă neconformă la diferiți agenții economici. Totul, la pachet cu amenzi contravenționale de peste 12,2 milioane de lei (2,45 de milioane de euro), oprirea temporară a prestării de servicii pentru 91 de operatorii economici și închiderea definitivă a unității pentru doi operatori economici.
Acestea sunt datele din bilanțul Comandamentului Litoral 2024.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a anunțat că, în cadrul Comandantului Litoral 2024, au fost efectuate 2.164 de acțiuni de control, în toate stațiunile, fiind aplicate 1.090 avertismente.
Au fost oprite definitiv de la comercializare produse neconforme în valoare de circa 860.000 de lei și s-a propus încetarea practicilor comerciale incorecte pentru 16 operatori economici.
Conform ANPC, comisarii au propus închiderea unității pentru o perioadă de până la șase luni pentru un operator economic (PFA Giugica Ieftimie) și pentru o perioadă cuprinsă între șase și 12 luni pentru doi operatori (Merinos International SRL și Metroid Neo Star SRL).
Nu în ultimul rând, pentru doi operatori economici, s-a dispus închiderea definitivă a unității (SC Orizon Beach Bar SRL – bar, restaurant și plajă și SC Delta Aurora SA – restaurant, conform comunicatului ANPC).
Ce abateri au constatat comisarii ANPC
Se arată în comunicatul ANPC că printre principalele abateri constatate se numără „comercializarea sau folosirea unor produse alimentare cu data limită de consum/data durabilității minimale depășită“, „condiții igienico-sanitare precare în unele spații de cazare sau la prestarea serviciilor de alimentație publică“, dar și „folosirea unor echipamente frigorifice sau de gătire neigienizate sau deteriorate“.
Au mai constatat comisarii ANPC „utilizarea unor produse și proceduri nesigure, în cadrul activității de prestare servicii de alimentație publică“, „nerespectarea condițiilor prescrise și declarate de depozitare a materiilor prime, a preparatelor culinare sau a băuturilor răcoritoare și apă minerală conform indicațiilor producătorului“, precum și „nerespectarea regimului temperaturilor de depozitare pentru produsele alimentare“.







De asemenea, printre nereguli se mai află „nerespectarea vecinătăților produselor în spațiile frigorifice din unele blocuri alimentare“, „neafișarea ingredientelor cu potențial alergen utilizate pentru realizarea preparatelor“, „neafișarea mențiunilor specifice pe etichetele preparatelor obţinute din produse alimentare congelate“.
S-au mai constatat „lipsa informațiilor referitoare la cantitățile de ingrediente, declarația nutrițională și prezența aditivilor în produsele finite/mâncărurile furnizate de unitățile de restaurație colective“, „utilizarea unor ustensile neprofesionale de bucătărie“, „lipsa verificării metrologice pentru unele mijloace de măsurare“ și „utilizarea unor practici comerciale incorecte, înșelătoare“, potrivit ANPC.
Comisarii au mai vorbit și depsre comercializarea unor jucării cu deficiențe, deficiențe privind etichetarea produselor textile, deficiențe privind indicarea prețurilor pe toate produsele expuse, folosirea unor spații de joacă neigienizate, lipsa informării consumatorilor, în spațiile de cazare, dar și despre nerespectarea măsurilor dispuse.
Potrivit legislației în vigoare, sancțiunile contravenționale aplicate pot fi contestate în instanță.
Sursa foto: Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și: