FOTO Vandalism în Parcul Poarta 6 din Constanța: plante decorative, rupte și furate la scurt timp după plantare

Știrile zilei
La scurt timp după ce au fost plantate, mai multe plante decorative din Parcul Poarta 6 din Constanța au fost rupte și sustrase de către tineri rămași, deocamdată, neidentificați.
„Este însă doar o chestiune de timp până la aflarea identității acestora, întrucât zona este monitorizată video, iar polițiștii locali analizează în prezent imaginile surprinse de camerele de supraveghere“, transmite Primăria Constanța.

Reamintim că persoanele care săvârșesc fapte de vandalism – fie că vorbim despre distrugerea mobilierului urban, fie despre deteriorarea spațiilor verzi – riscă sancțiuni contravenționale de până la 1.000 de lei, conform HCL Constanța nr. 77 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului și înfrumusețarea municipiului Constanța.
Totodată, părinții minorilor care comit astfel de fapte pot fi trași la răspundere și obligați să suporte costurile aferente remedierii prejudiciilor. Specialiștii vor înlocui plantele sustrase, însă este nevoie și de sprijinul cetățenilor.
Dacă dețineți informații care pot ajuta la identificarea persoanelor responsabile, vă rugăm să contactați Poliția Locală Constanța:
- Telefon: 0241.484.205 / 0341.922
- Dispecerat Primăria Constanța: 0241.55.00.55
- E-mail: [email protected]

Sursă foto: PMC
Citește și:
Furturi în lanț la Cernavodă: un bărbat de 37 de ani a fost prins de polițiști







