FOTO VIDEO Eveniment cultural de EXCEPȚIE, la Constanța: A 38-a ediție a Simpozionului Național de Numismatică își deschide astăzi porțile

Cultură
La această oră are loc, în Sala „Remus Opreanu” a Consiliului Județean Constanța, deschiderea oficială a celei de a 38-a ediții a Simpozionului Național de Numismatică.
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și în parteneriat cu Societatea Numismatică Română, organizează Al XXXVIII-lea Simpozion Național de Numismatică, una dintre cele mai importante manifestări științifice dedicate cercetării numismatice din România.

A 38-lea ediție a Simpozionului Național de Numismatică

A 38-lea ediție a Simpozionului Național de Numismatică
Răzvan Filipescu, vicepreședinte CJ Constanța:
„Apreciem faptul ca colegii de la Muzeul de Istorie pun județul Constanța pe harta culturală și prin astfel de evenimente.
Trăim pe un tărâm binecuvântat, cu o istorie milenară, avem datoria să cunoaștem trecutul, să îl transmitem generațiilor urmatoare”.
Gabriel Mircea Talmațchi – cercetător în cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța:
„Este cel de al 38-lea simpozion numismatic, muzeul de la Constanța fiind pentru a treia oară gazdă si organizator. Ne-am bucurat de sprijinul constant al Consiliului Județean Constanța și al președintelui, Florin Mitroi.
Manifestarea este rodul unei îndelungate colaboratori cu Societatea de Numismatică.
Interesele comune au facut posibilă această manifestare care reunește specialiști și colecționari din toate colțurile țării”
Delia Roxana Cornea – manager general al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, ne-a declarat, la deschiderea evenimentului:
„După 25 de ani, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța devine, din nou, gazda acestei sesiuni de înaltă clasă științifică.
Avem un patrimoniu numismatic deosebit de valoros. Colecția noastră este a patra ca mărime din România. Avem peste 85.000 de piese, monede antice, medieval, bizantine și contemporane, dar și medalii, plachete și sute de sigilii.
Ne-am gândit și, împreună cu Societatea Națională de Numismatică am realizat acest eveniment. Suntem gazde pentru a treia oară: în 1990, apoi în 2001 și, iată, la 25 de ani distanță, suntem gazde.
Evenimentul coincide cu Zilele Constanței. Ne adresăm și specialiștilor, dar și publicului mai puțin cunoscător.
Vor fi lansate și două volume și vom avea și o expoziție care prezintă cele mai importante momente din istoria zonei noastre. Expoziția este deschisă la sediul muzeului, strada Arhiepiscopiei nr. 7, timp de două săptămâni, gratuit„.
Emanuel Viorel Petac – președintele Societății Numismatice Române, Cabinetul Numismatic al Bibliotecii Academiei Române:
“Adresăm cuvenitele mulțumiri gazdelor și tuturor celor care vor participa la acest simpozion. Sper că vom reuși să reluam, după pandemie, anual, seria simpozioanelor noastre.
Împrejurările din acest an sunt speciale: nu este un an oarecare, simpozionul stă sub semnul fondatorul numismatice române Mihail Suțu. Se împlinesc 185 de ani de la nașterea marelui fondator.”
Gabriel Custurea – președintele Centrului de Studii ale Civilizațiilor Mării Negre Constanța:
„Înainte de apariția monedelor Țărilor Principatelor Române aici, în Dobrogea, apare monedă medievală de tip bizantin sau imitație tătărească.
Din acest motiv, foarte multe personalități, arheologi de prestigiu, s-au aplecat și asupra numismaticii, pentru că au simțit nevoia să își completeze informațiile din punct de vedere arheologic și prin informația numismatică.
Astfel, s-a ajuns la cercetări intense, foarte multe scrieri, articole sau cărți, monografii.
Sunt zeci, sute de lucrări care se referă la descoperiti numismatice de pe teritoriul dobrogean”.
Gabriel Mircea Talmațchi – cercetător în cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța:
„Vă urez tuturor bun venit, la cel de al 38-lea Simpozion de Numismatică, după 25 de ani de când a avut loc ultimul aici, la Constanța.
Am legat prietenii nu doar între cercetători, ci între oameni care au reușit să găsească un numitor comun. S-au schimbat idei, s-au pus la cale o serie de contribuții care au dus la cărți, studii.
Vreau să subliniez rolul cercetării, dar mai ales cel al colecționarilor de-a lungul timpului, în menținerea interesului pentru numismatică„.

A 38-lea ediție a Simpozionului Național de Numismatică
Ceremonia de deschidere va fi urmată de prezentarea a două volume semnate de cercetător dr. Gabriel M. Talmațchi, apărute în anul 2026 la editura MEGA din Cluj-Napoca, în colecția „Coins from Roman Sites and Collections of Roman Coins from Romania”:
- „From the Dominium Ponti Euxini to the Koinon ton Hellenon, from the Ripa Thraciae to the province of Moesia Inferior. Roman Republican and early imperial denarii in the Istro-Pontic territory. Isolated finds” (vol. XXI);
- „From the Dominium Ponti Euxini to the Koinon ton Hellenon, from the Ripa Thraciae to the province of Moesia Inferior. Roman Republican and early imperial denarii in the Istro-Pontic territory. Coin Hoards” (vol. XXII).
De asemenea, va fi lansat volumul „Jetoane ale vechii fabrici de zahăr din România”, sub semnătura lui Dorel Bălăiță, apărut la editura PIM din Iași, în anul 2026.
Lucrările simpozionului se vor desfășura în perioada 20 – 22 mai 2026, în cadrul unor secțiuni tematice dedicate cercetării de specialitate.
Manifestarea științifică va include și expoziția „Dobrogea oglindită în medalistică”, ce va fi vernisată vineri, 22 mai 2026 la sediul muzeului din strada Arhiepiscopiei nr. 7. Proiectul expozițional reunește piese din patrimoniul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța și din colecțiile membrilor Asociației Filateliștilor „Tomis” Constanța, plachete și medalii emise de statul român cu prilejul unor evenimente istorice marcante din trecutul provinciei noastre.

A 38-lea ediție a Simpozionului Național de Numismatică
Echipa curatorială este formată din dr. Gabriel Mircea Talmațchi, dr. Delia Roxana Cornea, dr. Cristian Cealera, drd. Andreea Andrei și grafician Alma-Laura Parasca.
Simpozionul se înscrie în rândul demersurilor desfășurate de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța în scopul susținerii dialogului științific și a promovării patrimoniului cultural dobrogean.
Citește și:







