FOTO VIDEO Oficial despre accidentul din Mamaia: Ce alcoolemie avea șoferul, potrivit anchetatorilor și ce viteză avea mașina înainte de impact

Știrile zilei
Șoferul acuzat de producerea accidentului rutier din Mamaia, soldat cu decesul unui tânăr și rănirea gravă a altora a avut o concentrație de alcool pur în sânge de 1,88 gr/l, la prima probaă și, respectiv, 1,71 gr/l, la cea de-a doua probă, spun procurorii.
Magistratul Daniel Alexandru Olteanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, a precizat, într-o scurtă declarație de presă, că șoferul a fost testat pentru alcool după producerea accidentului, rezultatul la alcooltest fiind de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, procurorul Daniel Olteanu a oferit informații și despre primele concluzii ale raportului vizând viteza autoturimului.
„Inculpatul, care a suferit vătămări minore în urma accidentului, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, el a fost condus la Spitalul de Urgență Constanța, unde au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatul primei probe fiind de 1,88 gr/l alcool pur în sânge, iar al celei de-a doua probe 1,71 gr/l alcool pur în sânge“, a explicat procurorul Daniel Alexandru Olteanu.
„Potrivit concluziilor preliminare ale raportului de expertiză tehnică auto întocmit în cauză, viteza autoturismului condus de inculpat în premomentul impactului a fost de aproximativ 120 – 140 km/oră, în condițiile unei limitări de viteză pe sectorul respectiv de 50 km/oră“, a explicat magistratul.
Amintim, astăzi, 12 martie 2025, șoferul a fost prezentat de procurorii Parchetului Judecătoriei Constanța instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
Judecătorii Secției Penale a Judecătoriei Constanța au admis propunerea de arestare, decizia însă, poate fi contestată.
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:





