FOTO VIDEO Razii de amploare în Constanța: verificări, efectuate de polițiști, în cartierele Palazu Mare, Tomis Nord, Tomis 3 și Anadalchioi

Știrile zilei
În noaptea de 8 spre noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 au organizat razii pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică, în zonele de competență.
Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, al jandarmilor și al polițiștilor locali, vizând cu precădere cartierele Palazu Mare, Tomis Nord, Tomis 3 și Anadalchioi.
Obiectivele principale ale acțiunii au fost prevenirea faptelor antisociale, descurajarea infracționalității violente și creșterea siguranței rutiere, prin depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
În cadrul acțiunii, polițiștii au legitimat 93 de persoane și au oprit pentru control 32 de autovehicule. Totodată, au fost efectuate verificări la sălile de jocuri de noroc și unitățile de alimentație publică din zonele vizate.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7.300 de lei, dintre care 12 pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, conform Legii nr. 61/1991 (republicată).

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, polițiștii constănțeni acționând permanent pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.
Sursă foto: IPJ Constanța
Citește și:
Constanța: Un șofer, prins beat la volan pe DN2 A, a fost dus la spital pentru probe biologice







