O valiză suspectă a fost găsită, vineri, în zona centrală a Constanţei, în zonă fiind solicitată intervenţia pirotehniştilor. 

În jurul orei 10.30, polițiștii constănțeni au fost sesizați de către o femeie care trecea prin zona intersecției bulevardului Mamaia cu bulevardul Tomis despre faptul că pe trotuar se află un bagaj abandonat.

La fața locului a ajuns echipa pirotehnică din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța, care a desfășurat activități specifice de verificare a conținutului valizei suspecte.

Polițiștii constănțeni au luat măsuri de delimitare a zonei în care a fost semnalată prezența coletului suspect, de deviere a traficului rutier auto si pietonal pentru protejarea populației, în eventualitatea procedurii unei stări de pericol.

Cu ocazia verificării de specialitate nu au fost identificate dispozitive explozive improvizate. În interiorul valizei au fost identificate recipiente de plastic goale.

Bagajul a fost ridicat de polițiștii constănțeni, în vederea restituirii acestuia către titularul de drept.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.