Incident grav într-un mall din Constanța: un bărbat de 93 de ani a căzut pe scara rulantă. A suferit multiple traumatisme

Știrile zilei
Un incident grav a avut loc, în această după amiază, în incinta City Park Mall din Constanța, unde un bărbat în vârstă de 93 de ani a căzut de pe scara rulantă și a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență.
Potrivit primelor informații, victima a suferit un traumatism cranio-cerebral, traumatism craniofacial, traumatism toracic și leziuni la nivelul membrului superior.
La fața locului a intervenit un echipaj SAJ B2, care a acordat primul ajutor medical și a transportat pacientul la spital pentru investigații și tratament de specialitate.
Circumstanțele în care s-a produs incidentul urmează să fie stabilite.
UPDATE:
„Astăzi, în jurul orei 13.10, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 1 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut, în timp ce s-ar fi aflat pe scările rulante ale unui centru comercial, din municipiul Constanța.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, de 95 de ani.
La locul evenimentului a intervenit un echipaj medical, care a preluat victima la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea stabilirii împrejurărilor și cauzelor care au condus la producerea acestui eveniment”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.







