INHGA: Debitul Dunării la intrarea în țară, în creștere ușoară

Știrile zilei
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staţionar în jurul valorii de 1.550 mc/s în primele două zile ale intervalului, apoi în creştere uşoară până la valoarea de 1.650 mc/s, situându-se sub media multianuală a lunii septembrie (3.800 mc/s), transmite INHGA.
Potrivit prognozei emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru perioada 19 – 26 septembrie 2026, în aval de Porțile de Fier debitele vor fi în general în creștere, exceptând prima parte a intervalului, când vor fi relativ staționare pe sectorul Brăila – Tulcea.
În prognoza trimestrială, hidrologii au estimat pentru luna septembrie un debit maxim al Dunării de 1.800 mc/s și unul minim de 1.400 mc/s.
Pe râurile interioare, debitele medii zilnice vor fi relativ staționare pe toată durata intervalului de prognoză.
„Sunt posibile creșteri de niveluri și debite pe unele râuri din zonele de deal și de munte, cu o probabilitate mai mare la mijlocul intervalului, ca urmare a precipitațiilor prognozate și a propagării”, estimează hidrologii.
Citește și:






