ISJ Constanța a suplimentat locurile în grădinițe și creșe. Află aici unde găsești locuri disponibile!

Știrile zilei
Părinții din județul și municipiul Constanța pot sta mai liniștiți: șansele de a găsi un loc pentru cei mici în grădinițe și creșe cresc, după ce Inspectoratul Școlar Județean Constanța a suplimentat numărul de locuri în mai multe unități de învățământ preșcolar.
În cadrul ședinței Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Constanța, de la începutul lunii septembrie, au fost aprobate mai multe solicitări privind suplimentarea numărului de locuri disponibile în grădinițele și creșele din județ.
Astfel, începând din acest an școlar, părinții vor avea la dispoziție locuri suplimentare după cum urmează:
- Grădinița cu Program Prelungit Lumea Poveștilor Constanța: grupa mică – 4 locuri, 4 grupe mijlocii – 16 locuri, 5 grupe mari – 20 locuri,
- Grădinița cu Program Prelungit Amicii Constanța: grupa mică – 4 locuri, 7 grupe mijlocii – 28 locuri, 5 grupe mari – 20 locuri,
- Creșa nr. 1 Mangalia: 4 grupe mari – 8 locuri,
- Grădinița cu Program Prelungit Luminița din Lumina: grupa mică – 2 locuri, 2 grupe mijlocii – 4 locuri, 2 grupe mari – 3 locuri (program normal), 2 grupe mijlocii – 2 locuri (program prelungit),
- Grădinița Căluțul de Mare Constanța: grupa mică – 1 loc.
Am discutat cu Irinela Nicolae, inspector școlar la ISJ Constanța, care ne-a spus că, toate grădinițele pot solicita în plus câte 4 locuri pentru fiecare grupă, dacă există mai multe cereri de înscriere din partea părinților.
„Fiecare grupă are 22 de copii, dar, dacă mai există cereri, grădinițele solicită de la ISJ Constanța suplimentarea locurilor, adică maxim 4 copii în plus în fiecare grupă. Prin urmare, numărul maxim de copii într-o grupă poate fi 26, potrivit Legii 141. Inspectoratul a aprobat toate solicitările venite din partea grădinițelor”, a declarat Irinela Nicolae, inspector școlar la ISJ Constanța.
Prin aceste măsuri, Inspectoratul Școlar Județean Constanța urmărește să răspundă cererii crescute de locuri în învățământul preșcolar și antepreșcolar, oferind părinților mai multe opțiuni pentru copiii lor.
Sursă foto: Freepik.com
Citește și:







