Judecătoria Mangalia a respins cererea lui Vlad Pascu de a pleca acasă. Tânărul va sta în pușcărie și în următoarele 60 de zile

Știrile zilei
Judecătorii din Mangalia s-au pronunțat, în urmă cu puțin timp, pe marginea cererii lui Vlad Pascu de a fi transferat în arest la domiciliu. Tot astăzi, la Tribunalul Constanța, avocații lui Pascu au înaintat apel la aceeași solicitare, respinsă vineri, 31 mai, de judecătorul Carmen Claudia Berevoescu.
Iată minuta:
În baza art. 362 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 208 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpatul Pascu Matei – Vlad, fără antecedente penale, cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului.
Menține măsura arestării preventive față de inculpatul Pascu Matei – Vlad, pe o durată de 60 de zile, de la data de 03.06.2024 până la data de 01.08.2024 inclusiv.
Respinge ca neîntemeiate cererile formulate de inculpat prin apărător privind revocarea arestării preventive și înlocuirea arestării preventive cu arestul la domiciliu.
Cu drept la contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei care au lipsit.
Citește și:





