Judecătorii au validat dosarul fostului primar al Sectorului 1 București, Clotilde Armand! Începe procesul

Știrile zilei
Magistrații din cadrul Judecătoriei Sectorul 1 Bucureşti urmează să stabilească primul termen în dosarul în care Clotilde Marie Brigitte Armand, fostul primar al Sectorului 1 București, a fost trimisă în judecată pentru presupusa comitere a infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 alin. (1) Cod Penal.
Dosarul se află pe rolul Judecătoriei Sectorul 1 Bucureşti.
Aproape de finele anului 2024, Judecătoria Sectorul 1 Bucureşti a dispus începerea judecății cauzei, hotărârea fiind menținută și de Tribunalul București.
MINUTĂ Judecătoria Sectorul 1 Bucureşti
Solutia pe scurt: În temeiul art. 345 alin. (1) C.proc.pen., respinge cererile și excepțiile formulate de inculpata Armand Clotilde-Marie-Brigitte, ca neîntemeiate. În temeiul art. 346 alin. (1) C.proc.pen. raportat la art. 35 alin. (1) și art. 41 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C.proc.pen., constată că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă din punct de vedere material și teritorial să soluționeze prezenta cauză. În temeiul art. 346 alin. (2) C.proc.pen., constată legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 11057/160/P/2022 din data de 24.04.2024 al Parchetului de pe lângă Sectorului 1 București, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecății cauzei față de inculpata Armand Clotilde-Marie-Brigitte , … , sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată (4 acte materiale), prevăzută de art. 301 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunțată în cameră de consiliu, astăzi, 04.11.2024.

MINUTĂ Tribunalul București
Solutia pe scurt: În baza art. 347 C.proc.pen., respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatoarea-inculpată Armand Clotilde-Marie-Brigitte, împotriva încheierii de şedinţă din data de 04.11.2024 pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti – Secția Penală în dosarul nr. 12508/299/2024/a1. În temeiul art. 275 alin. (2) C.proc.pen., obligă contestatoarea-inculpată la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de Stat. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 12.12.2024.

Dosarul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.
„Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că în perioada mai 2022 – august 2022, în calitate de Primar al Sectorului 1 din Municipiul Bucureşti, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ca urmare a emiterii Dispoziției nr. 715/18.02.2022 prin care s-a desemnat manager al proiectului ”Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție”, cod proiect MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, inculpata Armand Clotilde – Marie – Brigitte a emis patru dispoziții care au produs foloase materiale pentru sine, beneficiind de majorări ale indemnizațiilor lunare în sumă de totală de 18.720 lei (venituri brute), după cum urmează:
- În data de 06.05.2022 a emis Dispoziția nr. 1708/06.05.2022 prin care, pentru timpul lucrat în luna aprilie 2022 în cadrul echipei de management a proiectului cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, şi-a majorat indemnizaţia lunară aferentă lunii aprilie 2022 cu suma de 3.744 lei, din care a încasat suma de 2.191 lei în contul personal, diferenţa de 1.533 lei reprezentând impozite şi contribuţii, fiind reţinută şi transferată de angajator la bugetul de stat.
- În data de 07.06.2022 a emis Decizia nr. 2156/07.06.2022 prin care, pentru timpul lucrat în luna mai 2022 în cadrul echipei de management a proiectului cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, şi-a majorat indemnizaţia lunară aferentă lunii mai 2022 cu suma de 5.616 lei, din care a încasat suma de 3.285 lei în contul personal, diferenţa de 2.331 lei reprezentând impozite şi contribuţii, fiind reţinută şi transferată de angajator la bugetul de stat.
- În data de 05.07.2022 a emis Dispoziția nr. 2517/05.07.2022 prin care, pentru timpul lucrat în luna iunie 2022 în cadrul echipei de management a proiectului cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, şi-a majorat indemnizaţia lunară aferentă lunii iunie 2022 cu suma de 3.744 lei, din care a încasat suma de 2.191 lei în contul personal, diferenţa de 1.533lei reprezentând impozite şi contribuţii, fiind reţinută şi transferată de angajator la bugetul de stat.
- În data de 01.08.2022 a emis Dispoziția nr. 2853/01.08.2022 prin care, pentru timpul lucrat în luna iulie 2022 în cadrul echipei de management a proiectului cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, şi-a majorat indemnizaţia lunară aferentă lunii iulie 2022 cu suma de 5.616 lei, din care a încasat suma de 3.285 lei în contul personal, diferenţa de 2.331 lei reprezentând impozite şi contribuţii, fiind reţinută şi transferată de angajator la bugetul de stat.
Precizăm că emiterea rechizitoriului este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, împrejurare care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie“.
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
Sursa foto: Facebook
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







