Județul Constanța, sub avertizări de vânt puternic și ploi torențiale până pe 4 octombrie

Știrile zilei
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de tip Cod portocaliu ce vizează zona de litoral a județului Constanța!
Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteo pentru Constanța:
Codul galben este valabil între 2 octombrie, ora 12:00 – 3 octombrie, ora 10:00. În Dobrogea, vântul va prezenta intensificări cu viteze de 50…70 km/h.
Codul portocaliu este valabil în intervalul 2 octombrie, ora 20:00 – 3 octombrie, ora 10:00.
În zona de litoral a județului Constanța, vântul va avea intensificări puternice și susținute cu rafale de 70…85 km/h.
De asememea, de mâine, 2 octombrie, până pe 4 octombrie, ora 20:00, în Dobrogea, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit și se vor semnala ploi importante cantitativ.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 și 19 grade (cele mai coborâte valori înregstrându-se pe parcursul zilei de joi, 2 octombrie) și minime în general între 4 și 10 grade.
Din seara zilei de joi (2 octombrie) aria ploilor se va extinde treptat dinspre sud și se vor acumula cantități importante de apă, în general de 25…50 l/mp.
„Facem apel la cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie, iar conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor”, transmite Primăria Constanța.
Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:
- Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055
- Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922
- Dispecerat Serviciul Protecție Civilă– 0737552271.
Citește și
Atenție șoferi: cod galben de ceață densă în Dobogea! Vezi până la ce oră este valabilă atenționarea







