Paul Guzu
Paul Guzu
Un cunoscut jurnalist din Mangalia trece prin momente extrem de grele: Paul Guzu a trecut, de-a lungul timpului, prin suferinţe atroce cauzate de durerile la picior, însă nu s-a plâns. Cât timp a putut, nu a renunţat să ofere locuitorilor Mangaliei ştiri obiective, în timp real.

Ultimii ani, însă, i-au pus la grea încercare sănătatea: Paul a fost nevoit să treacă prin calvarul mai multor intervenții chirurgicale, în urma cărora și-a pierdut un picior. De atunci, viața lui este o luptă continuă, susținut fiind doar de părintele său, în vârstă de 70 de ani.

Seniorul este și cel care reușește, din când în când, să îl ajute să iasă afară, sprijinit în două cârje.

Paul Guzu a primit o nesperată mână de ajutor din partea unui producător de proteze și orteze: manufacturierul i-a promis că îi va confecționa, gratuit, o proteză adaptată nevoilor lui. Însă, materialele trebuie achitate din proprii bani: circa 30.000 de lei. Bani de care Paul Guzu nu dispune, trăind din pensia sa de handicap și din cea a tatălului său.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

Ca o răsplată pentru calitatea de luptător cu care a fost înzestrat Paul Guzu, este nevoie de sprijinul celor care îi pot întinde o mână de ajutor. Suma nu este una foarte mare, însă familia Guzu nu dispune de ea.

Oricine poate să îi întindeți o mână de ajutor jurnalistului Paul Guzu o poate face în contul tatălui său, deschis la Raiffeisen Bank pe numele Guzu Augustin, RO83RZBR0000060019527230.

Citește și:

Campanie Ziarul Amprenta: Sabin Ciobanu, tânărul care a fost paralizat și operat în Turcia, are dreptul la o viață normală! Și tu îl poți ajuta!

Publicitate
The Laundry Box Servicii de spalare profesionala textile covoare livrare ridicare gratuite v1

Ne puteți urmări și pe Facebook, Twitter sau Google News!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.