La a treia încercare: Curtea Constituțională ar putea lua azi o decizie în cazul pensiilor magistraților. La ședința de duminică, judecătorii susținuți de PSD au părăsit sala

Știrile zilei
Curtea Constituţională este aşteptată luni să se pronunţe asupra Legii pensiilor magistraţilor, după două amânări cauzate de lipsa cvorumului, într-un context tensionat marcat de contestarea actului normativ de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, critici privind procedura de adoptare şi acuzaţii de neconstituţionalitate legate de noile condiţii de pensionare şi de modul de calcul al pensiilor de serviciu.
”Curtea Constituţională a decis, duminică, continuarea deliberărilor în data de 29 decembrie 2025, ora 10,00, în cazul obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând lipsa cvorumului în cadrul şedinţei de deliberare intervenită în data de 28 decembrie 2025”, a transmis duminică CCR într-un comunicat.
Curtea Constituţională a României a amânat până acum de două ori să ia o decizie în acest caz.
În 10 decembrie, Curtea Constituţională a amânat luarea unei decizii în cazul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) privind legea care stabileşte condiţiile de pensionare pentru magistraţi, dar şi noul mod de stabilire a cuantumului pensiei, stabilind un nou termen pentru duminică, 28 decembrie.
Judecătorii susținuți de PSD s-au retras din ședință
La şedinţa de duminică, cei patru judecători din CCR susţinuţi de PSD au ieşit din sală, într-o pauză, şi nu s-au mai întors. Pentru a putea pronunţa o decizie, Curtea, formată din nouă membri, are nevoie ca în sală să fie prezenţi minimum şase judecători.
Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean a declarat, după amânarea deciziei, că bănuia că în şedinţa de duminică nu se va întâmpla nimic. ”Duminica nu se judecă nicăieri în lume. (…) Lucrurile sunt complicate că nu reuşesc să facă cvorum”, a comentat Zegrean, remarcând că, în componenţa de acum a Curţii, durează mult dezbaterile.
Pe de altă parte, un profesor de drept, fost judecător la Tribunalul Uniunii Europene, a susţinut că neprezentarea unui judecător “în deliberare“ este echivalentă cu autodemisia. Valerius M. Ciucă a precizat că toţi cei patru judecători ai CCR care au părăsit duminică sala la dezbaterile privind legea pensiilor magistraţilor “nu mai pot vota nimic valid în cadrul CCR“.
“Dacă, în deliberare, un «judecător» nu se prezintă, el este considerat demis automat. Nici moartea nu reprezintă cauză de non-deliberare. Pe patul de moarte, judecătorul poate fi chestionat în legătură cu verdictul său. Au fost numeroase cazuri în toată lumea. Neprezentarea în deliberare, în orice ordin jurisdicţional, este echivalentă cu autodemisia. Cei patru, pe cale de consecinţă, nu mai pot vota. Se află în afara ordinii constituţionale şi în afara normelor universale“, a scris pe Facebook, Valerius M. Ciucă, profesor la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza, fost judecător la Tribunalul Uniunii Europene de la Luxemburg.
UPDATE:
Judecătorii propuși de PSD nu au fost prezenți nici astăzi la ședință.
Prin urmare, întâlnirea s-a amânat pentru vineri, 16 ianuarie 2026, orele 10.00.
Citește și:





