LIVE Finalul primului sezon al stațiunii NIBIRU aduce pe litoral Crăciunul, cu emblematicul film intitulat Singur Acasă: Ne-am depășit toate așteptările, spune Selly

Știrile zilei
Primul sezon al stațiunii NIBIRU ajunge oficial la final, astăzi, 1 septembrie 2026, organizatorii susținând o conferință de presă pe marginea unei prime veri incendiare în noua stațiune de pe litoralul românesc dedicată distracției și activităților în familie.
Totodată, sunt împărtășite detaliile despre ultima săptămână la NIBIRU, ce va aduce pe litoral Crăciunul, la cererea publicului.
Conferința de presă are loc de la ora 11.00, fiind susținută de Selly, alături de alți reprezentanți din partea organizatorilor.
„La 1 Mai aveam foarte multe tabele cu simulări, turiști, am muncit cu toții foarte mult și iată că astăzi tragem linie și putem spune că ne-am depășit toate așteptările. NIBIRU a înregistrat peste 2,6 milioane de vizite“, a declarat Selly în deschierea conferinței.
„Cifra totală de trafic este de 2,6 milioane. Am găzduit la NIBIRU în acest prim sezon 300 de evenimente, peste 500 de artiști. Vorbim despre 2,6 miloane de vizite care au însemnat în economica locală un aport de circa 400 de milioane de euro.
Mai trebuie subliniat, totodată, că, pe lângă banii infuzați în economie, vorbim și despre o componentă importantă de ajustare pe piața imobiliară, acum suma este de 150 de euro pe metru pătrat“, a declarat Selly.
„La NIBIRU vorbim despre 42.000 de vizitatori pe zi și, cu tot cu BEACH, PLEASE!, despre 52.000 de vizitatori pe zi, ceea ce înseamnă efectiv un oraș și, atenție, nu am avut incidente de securitate în niciuna din zile.
Fiecare participat a plecat acasă în siguranță: au fost sute de agenți de securitate, monitorizare non-stop, sistem de acces controlat la intrare.
Toate acestea au făcut ca NIBIRU să fie anul aceasta cel mai sigur loc public de pe litoralul românesc“, a subliniat cofondatorul NIBIRU.

Crăciun la NIRIBU cu filmul „Singur Acasă“
Totodată, Selly a explicat că primul sezon al noii stațiuni NIBIRU se încheie cu o săptămână dedicată Crăciunului, ideea venind din rândul oamenilor, publicul fiind cel care a transmis organizatorilor că își doresc să aibă Crăciun la NIBIRU.
„Foarte multe idei ne-au venit și ne vin în continuare din rândul comunității, sunt idei ale publicului puse în practic, aici referindu-ne inclusiv la ideea Crăciunului la NIBIRU.
Astăzi și mîâine vom difuza filme emblematice ale Crăciunului, filmul «Singur Acasă 1» și continuarea «Singur Acasă 2», la cererea publicului.
Ne respectăm publicul și îi suntem recunoscători că ne este aproape și că ne dă în permanență noi direcții și noi provocări de pus în practică“, a spus Selli.
„Vara aceasta am demonstrat că aici, în România, putem construi ceva ce merită văzut și din afara țării, că avem un cuvânt de spus în industria entertainment-ului“, a declarat Selly.
Citește și:
FOTO Final de august ca în plin sezon: NIBIRU a adus zeci de mii de oameni la Costinești





