Lovitură în instanță pentru Gabriel Valentin Comănescu! Este vizată una dintre firmele afaceristului

Știrile zilei
Veste neplăcută din instanță pentru Gabriel Valentin Comănescu! Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au respins solicitarea privind suspendarea executării provizorii a sentinţei civile prin intermediul căreia s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva societății SPG Emergencies SRL, una dintre firmele afaceristului Gabriel Valentin Comănescu.
Potrivit surselor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, decizia nu este una definitivă, aceasta putând fi contestată cu drept de recurs în termen de cinci zile de la comunicare, eventualul recurs urmând să fie depus la Curtea de Apel Constanţa.
Complet: C2AI. Tip solutie: Încheiere. Solutia pe scurt: Încheiere Respinge cererea de încuviinţare a suspendării executării provizorii a sentinţei civile apelate. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul se va depune la Curtea de Apel Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Amintim că prin Hotărârea intermediară nr. 57/2025, Tribunalul Constanța a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva SPG Emergencies SRL și a desemnat provizoriu, la cererea creditorilor, în calitate de administrator judiciar pe practicianul în insolvenţă CII Cuţov Alina.
Noul termen a fost stabilit pentru data de 16 aprilie 2025.

Revenind la Hotărârea 57/2025 a Tribunalului Constanța, instanța a fixat termenul pentru definitivarea tabelului de creanţe la 25.04.2025 și a stabilit data primei şedinţe a adunării creditorilor la data de 07.04.2025, ora 12:00 la sediul administratorului judiciar şi a dispus totodată convocarea creditorilor.
Potrivit listafirme.ro, SPG Emergencies SRL (fosta SPG Medical Emergencies SRL) a fost înființată în 2015.
Compania are sediul social în Constanța, pe strada Traian, nr. 51 și se ocupă în principal de activități de protecție și gardă.
Firma este deținută, conform sursei citate, de către Gabriel Valentin Comănescu și Sea Protect Group SRL (controlată de compania cipriotă GVC Investment Company LTD și Lucian Claudiu Crăiță).
Administratorii SPG Emergencies SRL sunt Lucian Claudiu Crăiță și Gina Comănescu.
În 2023, SPG Medical Emergencies SRL (acum SPG Emergencies SRL) a declarat 24 de angajați, profit 106.088 de lei, datorii 5.845.408 lei și cifra de afaceri 5.495.381 de lei.

În continuare, redăm minuta Tribunalului Constanța în referire la deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva SPG Medical Emergencies SRL, așa cum este consemntă pe portalul instanțelor de judecată:
„Solutia pe scurt: HOTĂRĂŞTE Admite cererea. În temeiul art.72 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitorului SPG Medical Emergencies SRL.
Desemnează provizoriu, la cererea creditorilor, în calitate de administrator judiciar pe practicianul în insolvenţă CII Cuţov Alina, cu sediul în Constanţa, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din lege, cu un onorariu fix de 10.000 lei, şi un onorariu variabil de 10% din valorificarea bunurilor şi recuperarea creanţelor. În temeiul art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului.
Conform art.74 din Legea nr. 85/2014, debitoarea este obligată să depună la dosarul cauzei, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii insolvenţei, actele şi informaţiile prevăzute de art.67 alin.1) din Legea nr. 85/2014. Conform art.85 alin.1) din Legea nr. 85/2014, deschiderea procedurii ridică debitoarei dreptul de administrare constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea, dacă aceasta nu-şi declară intenţia de reorganizare în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, în condiţiile art.74.
Dispune ca administratorul judiciar să notifice deschiderea procedurii generale creditorilor, debitoarei şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa în vederea efectuării menţiunii.
În baza art.99 alin.3) din Legea nr. 85/2014, dispune publicarea notificării într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, pe cheltuiala averii debitorului. Termenul de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la hotărârea de deschidere a procedurii generale este de 10 zile de la primirea notificării. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 12.03.2025. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea și publicarea în BPI a tabelului preliminar al creanţelor la 01.04.2025. Termenul pentru formularea eventualelor contestaţii este 7 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar, conform art.111 alin.2) din Legea nr. 85/2014.
Fixează termenul pentru definitivarea tabelului de creanţe la 25.04.2025. Stabileşte data primei şedinţe a adunării creditorilor la data de 07.04.2025, ora 12:00 la sediul administratorului judiciar şi dispune convocarea creditorilor. Dispune deschiderea de către debitor a unui cont distinct la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 5 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a măsurii, dispune deschiderea contului de către administratorul judiciar. Plăţile se vor face din contul deschis pe numele averii debitoarei, pe bază de dispoziţii emise de către administratorul judiciar.
Toate operaţiunile contabile dispuse asupra acestui cont vor fi evidenţiate în rapoartele întocmite de către administratorul judiciar şi vor fi justificate, prin depunerea la dosar a documentelor de plată şi a extraselor de cont. Fixează termen de judecată la data de 16.04.2025, ora 09:00, F10.
În conformitate cu art.76 din Legea nr. 85/2014, dispune comunicarea prezentei hotărâri către instanţele judecătoreşti din circumscripţia Tribunalului Constanţa, în a căror jurisdicţie se afla sediul debitorului declarat la ORC Constanța. Executorie. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare potrivit prevederilor Codului de procedură civilă, apelul urmând a fi depus la Tribunalul Constanța. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 27.01.2025“.
Sursa foto: worldpolicyconference.com
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







Comentarii