MAI semnalează un FAKE NEWS privind procesul de anulare a alegerilor prezidenţiale

Știrile zilei
Ministerul Afacerilor Interne a transmis, astăzi, că în spaţiul public se vehiculează un fake news prin care se induce ideea că „a fost premeditat” procesul de anulare a turului I al alegerilor prezidenţiale de anul trecut, informează Agerpres.
Printr-o postare din social media și prin afirmațiile făcute în timpul unei emisiuni de televiziune se induce ideea falsă și artificial construită că anumite structuri ale MAI au acționat în acest scop, prin „cererea ca ștampilele să fie predate în aceeași saci cu voturile anulate”.
Având în vedere promovarea în spațiul public a acestor informații false, MAI transmite următoarele:
- „Modelul ștampilelor de vot utilizate pentru alegerile parlamentare a fost diferit față de modelul ștampilelor de vot utilizate la alegerile pentru președinte, deci cele utilizate pentru alegerile parlamentare NU se mai utilizau la nimic.
- Prefecturile nu sunt implicate (nu au atribuții ) în procesul privind operațiunile de predare și primire a documentelor și materialelor necesare în procesul de votare, deci nu puteau „cere secțiilor de votare”.
- Operațiunile de predare/primire a documentelor și materialelor necesare în procesul de votare se stabilesc prin decizie BEC.
- Pentru alegerile parlamentare BEC a stabilit operațiunile de predare/primire a documentelor și materialelor necesare în procesul de votare prin Decizia 261/D/21.11.2024 (și DA, se predau în sacii cu buletinele neutilizate) – 3 (5) c.
- Pentru alegerile prezidențiale BEC a stabilit operațiunile de predare/primire a documentelor și materialelor necesare în procesul de votare prin Decizia 160/D/17.11.2024 (inclusiv cu instrucțiuni clare pentru ștampilele de vot care se REUTILIZEAZĂ în turul 2 – se predau separat la birourile electorale județene) – 3 (4) și art.7 (1)”, a transmis MAI.
Citește și: