Mamele vor ieși mai repede la pensie. Doar cu o condiție
Mama și copilul
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a afirmat, în cursul zilei de sâmbătă, că o mamă care creşte un copil până la vârsta de 16 ani va avea o reducere a vârstei de pensionare cu şase luni pentru fiecare copil. Dacă are doi copii va beneficia de o reducere a vârstei de pensionare cu un an şi aşa mai departe, până la un număr de şapte copii pentru care va avea o reducere de trei ani şi şase luni la vârsta de pensionare.
„Sunt două elemente noi în noua lege foarte importante amândouă. Primul dintre ele, perioada de creştere a copilului, concediul maternal este considerat stagiu contributiv. Fie ca acest concediu este acordat mamei sau tatălui este perioadă contributivă, ceea ce este foarte important, fiindcă nu pedepsim mamele pentru perioada în care au stat cu copiii”, a afirmat Simona Bucura-Oprescu, întrebată la Antena 3 CNN despre facilităţile din noua lege şi cum scade vârsta de pensionare pentru femeile cu copii.
Ea a menţionat că o femeie care creşte un copil până la 16 ani va avea o reducere a vârstei de pensionare cu şase luni pentru fiecare copil.
„Cel de-al doilea element foarte important este cel cu privire la reducerea vârstei de pensionare. O mamă care creşte un copil până la vârsta de 16 ani sau adoptă un copil sau are un copil adoptat de care se ocupă până la 14 ani, va avea o reducere a vârstei de pensionare cu şase luni pentru fiecare copil. Cu alte cuvinte, dacă ai un copil pe care tu l-ai crescut, vei avea o reducere a vârstei de pensionare cu şase luni dacă ai doi copii pe care-i creşti o reducere a vârstei de pensionare cu un an şi aşa mai departe, până la un număr de şapte copii pentru care vei avea o reducere de trei ani şi şase luni la vârsta de pensionare”, a explicat ministra Muncii.
Sursa foto: Freepik
Citește și:
Cine poate ieși mai repede la pensie: Cum se modifică legea de la 1 ianuarie 2024