Marian Godină, amendat după ce și-a lăsat mașina în parcare și nu a plătit
Știrile zilei
Celebrul polițist Marian Godină a povestit, într-o postare pe Facebook, cum a fost amendat după ce și-a lăsat mașina într-o parcare cu plată fără să achite taxa. Polițistul își dusese soția la spital să nască.
„O voi păstra amintire și pe care i-o voi arăta Irinei, să vadă ce sacrificii mari a făcut tatăl ei pentru ea“, spune celebrul polițist Marian Godină.
Iată mesajul complet postat pe contul său de socializare
„Ieri dimineață, pe la 3, Georgiana mi-a zis că simte că au început contracțiile, așa că, în scurt timp, ne-am îmbrăcat și am plecat spre spital.
Am găsit loc de parcare chiar în fața spitalului la ora aia, am dus-o pe Geo înăuntru și eu am plecat pentru că nu aveam voie să urc cu ea.
Am plecat să beau o cafea. Aș fi fumat o țigară. Sau vreo 10, așa cum făceam pe vremuri la cafea. N-am fumat.
Am primit apoi mesaj să fiu înapoi la Regina Maria la 7.30.
Am mers la 7 ca să fiu sigur și am mai stat în mașină, în parcarea din față.
La 7.30 am intrat în spital cu mari emoții și m-am pus pe așteptat.
Un singur lucru nu făcusem nici prima dată, nici a doua oară când parcasem acolo. Uitasem complet, numai la asta nu mi-a stat capul.
Când am ieșit ca să plec acasă și să o iau în primire pe Măriuca, am găsit în parbriz o hârtie pe care o voi păstra amintire și pe care i-o voi arăta Irinei, să vadă ce sacrificii mari a făcut tatăl ei pentru ea“.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Marian Godină şi Traian Berbeceanu o ironizează pe Viorica Dăncilă pe Facebook