Medgidia: Urmărire cu mașini de poliție, după un șofer fără permis
Știrile zilei
Un șofer fără permis a fost prins de polițiștii din Medgidia, după o urmărire ca-n filme.
Flasul conducător auto nu a oprit la semnalul polițiștilor, a accelerat și a lăsat apoi mașina, fugind pe jos, alături de cei doi pasageri.
Oamenii legii i-au imobilizat după circa 500 de metri.
Iată ce spun reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța:
La data de 16 octombrie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Biroul de Ordine și Siguranță Publică au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care se deplasa pe D.N. 22C.
Conducătorul auto nu s-a conformat semnalului, mărind viteza de deplasare.
Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.
După aproximativ doi kilometri, șoferul a abandonat vehiculul, atât el, cât și cei doi pasageri încercând să fugă de la fața locului.
Polițiștii au pornit în urmărirea acestora, reușind imobilizarea lor după o distanță de aproximativ 500 de metri.
Cei trei bărbați au fost legitimați și identificați.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că șoferul, în vârstă de 18 ani, nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul nu ar fi înmatriculat.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
Sursa foto: Facebook.com – Poliția Română
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Două autoturisme s-au ciocnit pe DN39, la ieșirea din Mangalia spre Neptun