Ministrul Agriculturii, Petre Daea: „Românii să mănânce mai mult pește decât cormoranii”
Știrile zilei
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat, la Târgul Pescăresc de toamnă, că România are posibilitatea de a realiza 50.000 – 60.000 de tone de pește pe an, însă produce în jur de 20.000 de tone.
Târgul a fost deschis astăzi și a fost organizat în curtea Ministerului Agriculturii.
Ministrul a afirmat că românii ar putea să mănânce mai mult pește decât cormoranii. Acesta anunță că raportul de producere a peștelui ar trebui să ne îngrijoreze, iar ecosistemul să rămână în echilibru cu interesul uman în centrul său.
Românii să mănânce mai mult pește decât cormoranii
„Dumneavoastră ştiţi că sectorul acesta este predilect şi am spus-o de fiecare dată: românii să mănânce mai mult peşte decât cormoranii. Pentru că, din nefericire, la această dată şi sper să se valideze în Parlamentul României acea iniţiativă, în aşa fel încât se reducem populaţiile de cormorani pentru a putea satisface consumul în România, întrucât la această dată noi nu producem mai mult de 20.000 de tone de peşte în ţară, faţă de posibilităţile pe care le avem de a realiza peste 50.000 – 60.000 de tone de peşte. Iată că acest raport trebuie să ne îngrijoreze, motiv pentru care am dat acel semnal cunoscut de dumneavoastră, multiplicat pe ecranele de televiziune şi nu numai, în aşa fel încât să înţelegem o dată pentru totdeauna că este nevoie să punem regulile în domeniu în aşa fel încât ecosistemul să rămână în echilibru cu interesul uman în centrul lui”, a declarat Petre Daea.
Vânătoarea de cormorani este o vânătoare secvențială
Petre Daea a afirmat că vânătoarea de cormorani a început în urma prevederilor legale elaborate în Parlamentul României, „dar este o vânătoare secvențială, întrucât există numai pentru o perioadă, într-un anumit interval de timp”.
În ceea ce priveşte redeschiderea Bursei de Peşte de la Tulcea, ministrul Agriculturii a subliniat că şi aici vom vedea „lucruri importante şi acţiuni concrete în aşa fel încât lucrurile să funcţioneze”.
Sursa: www.agerpres.ro
Foto: Ilustrativ (Arhivă)
Citește și:
(VIDEO) Fenomen spectaculos în județul Tulcea: Peștii sar din apă, chiar în bărcile pescarilor
Comentarii