Motorul unei aeronave C-27J Spartan a fost OPRIT în timpul zborului! La bordul avionului se aflau șapte militari

Știrile zilei
Astăzi, în jurul orei 7:30, echipajul unei aeronave C-27J Spartan, care efectua un zbor de rutină pe traseul Câmpia Turzii – Otopeni, a raportat o semnalizare la bord cu privire la funcționarea defectuoasă a motorului stâng.
Astfel, echipajul a aplicat procedurile standard prevăzute pentru această situație în normele de exploatare a aeronavei, oprind motorul stâng. Aeronava a aterizat în siguranță pe aeroportul de destinație, Otopeni, în jurul orei 8:00, fără a fi declarată situație de urgență și fără a fi nevoie de intervenția echipajelor specializate de la sol.
La bordul aeronavei se aflau șapte militari, dintre care trei sunt membri ai echipajului și ceilalți patru, pasageri, care au aterizat fără probleme.
În conformitate cu procedurile în vigoare, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene a numit o comisie de cercetare a acestui eveniment de zbor, pentru a stabili cauzele producerii acestuia.
Foto: Facebook Forțele Aeriene Române
Citește și:
Un avion a aterizat de URGENȚĂ pe Aeroportul Otopeni: A fost înregistrată o amenințare cu BOMBĂ