Nicușor Dan a promulgat legea: Românii care folosesc petarde sau artificii fără drept pot face închisoare

Știrile zilei
Președintele României, Nicușor Dan, a promulgat, astăzi, Legea privind regimul materiilor explozive. Potrivit site-ului administrației prezidențiale, românii care vor folosi petarde sau artificii fără drept, pot fi pasibili de închisoare de la trei luni la un an. Minorii sub 16 ani nu vor mai avea voie să folosească astfel de materiale pirotehnice.
Potrivit noii legi, artificiile considerate inofensive până acum, cum sunt lumânările scânteietoare, artificiile de tort sau steluțele de brad, pot atrage sancțiuni penale dacă sunt vândute, deținute sau folosite ilegal.
Oferirea lor minorilor, folosirea în spații nepermise sau comercializarea neautorizată sunt condiții care pot atrage un dosar penal, arată RTV.
Persoanele care efectuează orice operațiune cu petarde sau artificii din categoria F1 nu vor mai fi cercetate contravențional, ci pentru o infracțiune penală. Pedeapsa este închisoare de la 3 luni la un an sau amendă.
Organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment, altele decât cele F1, va fi permisă numai dacă există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situații de urgență județean sau oricărui astfel de organ pe a cărui rază se execută jocurile respective, mai arată RTV.
Amenzile sunt încadrate între 2.000 și 7.500 de lei.
Persoanelor cu vârsta de sub 16 ani li se va permite deținerea și utilizarea numai a articolelor pirotehnice din categoria F1.
Anul trecut a fost inițiată o petiție online, privind interzicerea petardelor:
„Mâini mutilate, ochi pierduţi, vieţi distruse, toate pentru câteva secunde de zgomot, lumini şi fum. Medicii din camerele de urgenţă luptă să salveze oameni răniţi de petarde folosite neglijent.
Cei mai vulnerabili sunt adesea copiii, care nu înţeleg pericolul acestor „jucării”, se arată în petiţia semnată de zeci de mii de oameni.
„De aceea, doar interzicerea comercializării petardelor pentru publicul larg ar putea opri acest fenomen alarmant, tolerat în mod inexplicabil de angajaţii ministerului de Interne.
În noaptea de Revelion, dispeceratul 112 primeşte peste 20 de apeluri pe minut, peste 1300 dintre ele legate de accidente provocate de petarde, potrivit STS.
Sute de animale fug sau suferă atacuri de panică din cauza zgomotului, iar poluarea aerului atinge, potrivit ANPM, niveluri record în această perioadă”.
Citește și:
Fără petarde, fără tragedii: Petiție online pentru interzicerea pocnitorilor
Nicuşor Dan anunţă noi consultări cu partidele. Când se va forma noul Guvern







