Adolescenta de 16 ani s-a aruncat în această seară de la etajul trei al unui bloc din comuna Mihail Kogălniceanu însă, din fericire, este în afara oricărui pericol. Încă nu se cunosc împrejurările în care s-a petrecut totul, dacă este vorba despre un accident sau despre o tentativă de sinucidere. 

La fața locului a fost trimisă o autospecială de stingere cu modul de prim ajutor, pentru prim răspuns, din punctul temporar de lucru din Mihail Kogălniceanu si o ambulanță terapie intensivă mobilă SMURD C.

La fața locului a fost găsită o tânără conștientă cu multiple leziuni.

UPDATE:

Din primele date transmise de medicii prezenți la fața locului, fata este conștientă, însă prezintă traumatism craniofacial și escoriatii membre. Aceasta a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.

UPDATE 2

În jurul orei 20.30, polițiștii Secției 2 Rurală Mihail Kogălniceanu au fost sesizați cu privire la faptul ca o minoră, în vârstă de 16 ani, s-ar fi aruncat de la etajul 3 al unei clădiri dezafectate din vecinătatea unui hotel din localitate. La fața locului a fost identificată victima.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că aceasta ar fi încercat să se sinucidă, din cauza unei decepții în dragoste.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.