O femeie din Iași, lovită de tren pe podul de la Poarta Albă! Victima a scăpat cu viață

Știrile zilei
Pe raza SRCF Constanța s-a înregistrat un nou accident feroviar, în noaptea trecută! O persoană a fost lovită de un tren, la ora 02:40, pe distanța Basarabi – Dorobanțu fir 2, km 201+276 (pe pod Poarta Albă).
În urma incidentului, trenul a plecat la ora 04:30, cu o întârziere de 116 min.
Din fericire, victima (o femeie, de 46 de ani, din Iași) a scăpat cu viață și a fost transportată la spital, pentru investigații medicale.
Pentru a preîntâmpina astfel de situații neplăcute, Sucursala Regională CF Constanța continuă acțiunile de informare și conștientizare privind respectarea regulilor de siguranță în zona infrastructurii feroviare, în cadrul companiilor derulate de CFR SA.
Campania națională „O CLIPĂ, O VIAȚĂ!” derulată de CFR SA, are ca obiectiv creșterea gradului de conștientizare cu privire la comportamentul responsabil în zona căii ferate și prevenirea accidentelor.
CFR S.A. atrage atenția asupra riscurilor la care se expun pietonii, conducătorii auto, bicicliștii si, în special, copiii şi tinerii care ignoră semnalele de avertizare, traversează calea ferată prin locuri nepermise sau pătrund în zona de siguranță feroviară.
Un moment de neatenție, o decizie greșită sau dorința de a „câștiga“ câteva secunde pot avea însă consecințe ireversibile.
SRCF Constanta face apel la responsabilitate și îi îndeamnă pe toți participanții la trafic să respecte semnalizarea şi regulile de siguranță.
Citește și
Accident pe autostradă! Trafic blocat pe prima bandă. Iată ce s-a întâmplat






