Dr. Felicia Mărgineanu, directorul medical al Spitalului Municipal Mangalia, a încetat din viață. Colegi din tot județul Constanța deplâng trecerea sa prematură la cele veșnice

Știrile zilei
Colectivul Spitalului Municipal Mangalia a transmis astăzi, un mesaj emoționant, plin de durere și regret în urma pierderii fulgerătoare a dr. Mărgineanu Felicia Mariana, medic anestezist și director medical al instituției.
La doar 40 de ani, aceasta a lăsat în urmă un gol imens în comunitatea medicală, fiind apreciată nu doar pentru profesionalismul și dedicarea sa, ci și pentru sufletul cald și grija față de cei din jur.
În aceste momente de adâncă tristețe, colegii, pacienții și toți cei care au cunoscut-o își exprimă compasiunea față de familia îndurerată și își amintesc cu recunoștință de omul deosebit care a adus alinare și speranță în viețile multora.
“Astăzi ne este incredibil de greu să ne luăm rămas-bun de la colega noastră, dr. Mărgineanu Felicia Mariana, medic anestezist desăvârșit, director medical al spitalului nostru și, pentru mulți dintre noi, o prietenă de neprețuit. Plecarea ei fulgerătoare, la doar 40 de ani, ne-a zguduit profund, lăsând în urmă un gol imens în comunitatea noastră medicală și în sufletele celor care au cunoscut-o.
…avea încă atât de multe de oferit! Ne-am bucurat să o cunoaștem, să îi vedem profesionalismul și pasiunea cu care își trăia meseria, să îi simțim blândețea și grija față de toți cei din jur. A fost un om care a adus alinare nu doar prin priceperea ei ca medic, ci și prin sufletul cald și generos.
În aceste momente de adâncă durere, ne gândim cu compasiune la familia ei, care traversează o pierdere de neimaginat. Le suntem alături cu tot sufletul, rugându-ne să găsească putere și alinare.
Odihnește-te în pace, draga noastră Felicia. Ne vei lipsi enorm, dar amintirea ta va rămâne mereu vie în sufletele noastre”, a transmis colectivul Spitalului Municipal Mangalia.
Dumnezeu să o odihnească în pace!”.
Mesajele de condoleanțe curg pe numeroase pagini de sociale ale unor instituții și prieteni sau foști colegi de muncă.
Spitalul Armonia, fostul ISIS, acolo unde medicul a profesat în trecut, a transmis un mesaj de condoleanțe:

Alexandra Cojocaru Bărbulescu, la rândul său, medic anestezist a transmis un mesaj de condoleanțe la aflarea veștii care a șocat lumea medicală constănțeană, dar nu numai.

Medicul Cora Mitroi-Maxim, specialist în cadrul Spitalului de Boli Infecțioase Constanța, a scris, imediat după aflarea șocantei vești, un mesaj pe pagina sa de socializare.

Și medicii din cadrul Heka Hospital regretă profund pierderea dr. Mărgineanu Felicia Mariana:








