OFICIAL: George Vișan, vizat de ancheta DNA București, a DEMISIONAT din conducerea Argus SA

Știrile zilei
George Vișan, directorul comercial al Portului Constanța, vizat de ancheta DNA București, a demisionat din conducerea Argus SA.
Potrivit unei informări oficiale transmise Bursei de Valori București, George Gabriel Vișan a demisionat ieri, 26 februarie 2025, din funcția de administrator și președinte al Consiliului de Administrație al companiei, începând cu aceeași dată.
De asemenea, începând tot cu 26 februarie 2025, George Vișan a demisionat și din funcția de administrator al Comcereal SA.
Informarea cu privire la demisia lui George Vișan din funcțiile de conducere deținute în cadrul Argus SA a fost transmisă BVB de către directorul general al companiei, Dorel Radu.
Amintim, George Vișan este vizat de ancheta desfășurată de DNA București și concretizată în perchezițiile desfășurate în Portul Constanța luni, 24 februarie 2025.
De asemenea, directorul comercial al Portului Constanța a fost prezentat instanței Tribunalului București, de către procurorii DNA, cu propunere de luare a măsurii preventive, însă propunerea a fost respinsă, George Vișan fiind cercetat sub control judiciar.
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
Cifrele Argus SA
Potrivit listafirme.ro, Argus SA a fost înființată în 1991, are sediul social în Constanța, pe strada Industrială 1 și se ocupă în principal de fabricarea uleiurilor și grăsimilor.
Conform sursei citate, compania deține Locul 1 în Top Afaceri România, județul Constanța, domeniu Industria alimentară.
Beneficiarii Argus SA figurează Codrin Matei, Bogdan Stan, iar administratori sunt Bogdan Stan, Delia Maria Ștefan și Dorel Radu (director general).
În 2023, Argus SA a declarat 232 de angajați, pierderi 52.631.160 de lei, datorii 88.261.131 de lei și cifra de afaceri 246.592.671 de lei.

Cifrele Comcereal SA
Potrivit listafirme.ro, Comcereal SA a fost înființată în 1996, are sediul social în Tulcea, pe strada Isaccei, nr. 73 și se ocupă în principal de depozitări, firma deținând Locul 2 în Top Afaceri România Întreprinderi Mici, județul Tulcea, în domeniul depozitare și activități auxiliare pentru transporturi.
Societatea este controlată cu 95% de Argus SA Constanța, cu beneficiari Codrin Matei, Bogdan Stan și George Gabriel Vișan.
Administratorii Comcereal SA figurează Dorel Radu, Bogdan Stan, Corneliu Cernat fiind director.
În 2023, Comcereal SA a declarat 33 de angajați, pierderi 4.072.328 de lei, datorii 509.123 de lei și cifra de afaceri 12.630.388 de lei.

Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Comcereal SA, controlată de Argus SA Constanța, iese de pe Bursa de Valori București







