OFICIAL Lucrările de construire la Stadionul Gheorghe Hagi încep în octombrie! Vezi aici ce spune Primăria Constanța

Știrile zilei
Stadionul Gheorghe Hagi va fi construit, dă asigurări Primăria Constanța, care a transmis că informațiile potrivit cărora proiectul nu va mai primi finanțare sunt eronate.
Conform sursei citate, construcția propriu-zisă a stadionului este prevăzută pentru luna octombrie 2025.
Mai mult, Primăria Constanța a inițial procedurile pentru achiziția serviciilor de cercetare arheologică a terenului pe care se va construi Stadionul Gheorghe Hagi.
„Proiectul de construire a noului stadion își urmează cursul. Informațiile apărute în presă, potrivit cărora Stadionul Gheorghe Hagi nu va mai primi finanțare, sunt eronate“, au transmis astăzi, 5 iunie 2025, reprezentanții Primăriei Constanța.
Așa cum menționam anterior, aceștia au precizat că instituția a initiat procedurile pentru achiziția serviciilor de cercetare arheologică a terenului pe care va fi edificată noua arenă sportivă.
„Estimăm ca în următoarele două luni va fi semnat contractul și vor fi demarate lucrările. Construcția propriu-zisă a stadionului este prevăzută pentru luna octombrie a acestui an“, au mai spus reprezentanții instituției.
Totodată, aceștia au reamintit că lucrările sunt coordonate și finanțate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin intermediul Companiei Naționale de Investiții.
„Precizăm că acest obiectiv de investiții nu a făcut subiectul discuțiilor Comisiei care stabilește alocările bugetare în contextul măsurilor de austeritate“, a mai transmis Primăria Constanța cu privire la proiectul vizând Stadionul Gheorghe Hagi.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Vești noi de la Gică Popescu, președintele Farului, despre lucrările la stadionul din Constanța





