Patru nume pe lista lui Nicușor Dan pentru funcția de premier: Două variante SURPRIZĂ

Știrile zilei
Patru nume de premier ar avea, pe lista scurtă, președintele Nicușor Dan. Președintele urmează să anunțe numele premierului săptămâna aceasta.
Anunțul șefului statului ar putea fi făcut chiar luni, după ședința Consiliului Suprem de Apărarea a Țării (CSAT), care este programată pentru ora 15:00.
Potrivit RTV, șeful statului nu exclude varianta unui prim-ministru independent, care să fie un bun economist și care să se bucure de încredere atât la nivel european, cât și în SUA, susțin aceleași surse.
Cât privește numele pe care îl va alege, în final, șeful statului, se pare că pe lista finală s-ar afla acum patru variante. Două dintre acestea sunt deja cunoscute – Sorin Grindeanu și ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, iar celelalte pot fi considerate surprize de ultimă oră.
Este vorba despre Daniel Dăianu, fost ministru al Finanțelor, în prezent președinte al Consiliului Fiscal, și Luca Niculescu, fost ambasador, numit ulterior secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe (MAE) și coordonator pentru procesul de aderare a României la OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică).
Citește și:
PNL anunță că nu votează un guvern cu miniștri PSD: Nu ne este teamă deloc să rămânem în opoziție






