Pecineaga: Mai mulți hoți au fost prinși de polițiști în timp ce furau arbori dintr-o lizieră din Vânători
Știrile zilei
Mai multe persoane care tăiau ilegal arbori dintr-o lizieră din satul Vânători, comuna Pecineaga au fost prinși de polițiștii din Mangalia în timpul unei razii desfășurate noaptea trecută.
La data de 9 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au desfășurat o razie având ca scop prevenirea faptelor săvârșite cu violență și a consumului și traficului de droguri.
Astfel, au fost legitimate 136 de persoane, au fost verificate 78 de vehicule și 14 locații publice, printre care săli de jocuri de noroc, baruri și restaurante.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 10.000 de lei.
A fost scos din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, un șofer, față de care a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere pentru conducere sub influența alcoolului.
De asemenea, a fost oprit din a circula un vehicul care nu prezenta siguranţă pe drumurile publice, până la remedierea problemelor constatate și a fost retras un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
Totodată, polițiștii au depistat, într-o lizieră din satul Vânători, mai multe persoane care ar fi desfășurat activități ilegale de tăieri de arbori.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național.