Peisaj de poveste în mai multe zone din România. La cât a ajuns stratul de zăpadă

Știrile zilei
În mai multe zone din România este deja peisaj de iarnă. La această oră, ninge în zonele montane din Brașov, Covasna și Prahova.
Şi în Poiana Braşov a nins.
La Sinaia a nins cu fulgi mari.
În Carpaţii Meridionali şi Orientali vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă, local semnificativ (de peste 10…25 cm). Temperaturile maxime se vor încadra între 2 şi 12 grade, iar cele minime între -6 şi 8 grade, au transmis meteorologii.
Meteorologii anunţă că, până marţi dimineaţă, în sudul, sud-estul şi local în centrul ţării se vor semnala ploi şi intensificări ale vântului. Totodată, ei au emis Cod galben de vânt puternic pentru Dobrogea, sudul Moldovei şi cea mai mare parte a Munteniei, în timp ce un alt Cod galben, de ploi însemnate cantitativ, vizează judeţele Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa, Ilfov, municipiul Bucureşti şi zona joasă a judeţelor Dâmboviţa şi Prahova.
”În intervalul menţionat, în sudul, sud-estul şi local în centrul ţării va ploua, dar pe arii în general restrânse vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În Carpaţii Orientali şi Meridionali, vor fi precipitaţii mixte, iar la altitudini de peste 1.000 m va ninge şi se va depune strat de zăpadă, local consistent. Se vor acumula cantităţi de 10…20 l/mp şi izolat de peste 30 l/mp”, a transmis ANM.
Duminică, vântul va avea intensificări în jumătatea de sud a Moldovei, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, cu viteze în general de 40…50 km/h.
Totodată, a fost emisă o atenţionare Cod galben privind intensificări ale vântului, valabilă de duminică, de la ora 10.00, până luni, la aceeaşi oră, în Dobrogea, sudul Moldovei şi cea mai mare parte a Munteniei. Aici, local şi temporar vântul va avea viteze la rafală de 50…65 km/h.
Un alt Cod galben, de ploi însemnate cantitativ, este în vigoare duminică, între orele 10.00 şi 23.00, în judeţele Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa, Ilfov, municipiul Bucureşti şi zona joasă de relief a judeţelor Dâmboviţa şi Prahova. Aici, va ploua însemnat cantitativ şi se vor acumula 20…25 l/mp şi izolat peste 30 l/mp.
Sursa foto: Visit Poiana Brasov
Citește și




