PERCHEZIȚII în Constanța și în satul Culmea. Iată ce au căutat mascații

Știrile zilei
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia- Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au efectuat miercuri, 23 octombrie 2024, două percheziții domiciliare, o percheziție auto și au pus în executare un mandat de aducere, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Perchezițiile au avut loc în municipiul Constanța și satul Culmea, la locuințele unui bărbat, de 22 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii.
Astfel, din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, în noaptea de 15 spre 16 octombrie a.c., acesta ar fi condus un autoturism pe D.C. 87 și ar fi frânat brusc, obligându-l pe șoferul ce conducea un alt vehicul, în spatele său, să oprească.
Bărbatul ar fi coborât de la volan și l-ar fi deposedat, prin violență, pe celălalt conducător auto, de 600 de lei, ulterior părăsind locul faptei.
În urma cercetărilor efectuate, bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost identificat de polițiști și, în baza unui mandat de aducere, a fost condus la sediul Poliției Municipiuluiu Medgidia, în vederea audierii.
În urma percheziției auto, în vehiculul aparținând bărbatului au fost găsite mai multe arme albe și o pușcă de tip airsoft cu bile.
Cercetările în acest caz continuă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia.
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție.
„Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
VIDEO 27 de percheziții de amploare în județul Constanța! Ce fapte vizează operațiunea JUPITER







