Percheziții în Mamaia: Dosarul Nordis, termen important în instanță

Știrile zilei
Judecătorii de la Tribunalul București vor avea în atenție azi, 16 iunie 2025, dosarul care vizează insolvența companiei Nordis Management SRL. Ședința de judecată este programată să înceapă după ora 10.30.
Dosarul în care a fost admisă în toamna 2024 cererea de deschidere a procedurii insolvenței față de Nordis Management SRL are indicativul 13403/3/2024 și se află în atenția judecătorilor de la Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București.
La data de 3 februarie 2025, CITR SPRL, administratorul judiciar al Nordis, a transmis, după publicarea informațiilor vizând ancheta DIICOT, o amplă informare, legată de datoriile Nordis și cauzele ce ar fi dus la starea de insolvență.
Detalii despre acest raport pot fi accesate AICI.
Amintim că la începutul lunii februarie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, pun azi în aplicare 65 de mandate de percheziție domiciliară pe teritoriul României și a Principatului Monaco (63 pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Constanța, Galați, Giurgiu, Bistrița Năsăud și Prahova).
Ziarul Amprenta a publicat atunci primele imagini de la perchezițiile DIICOT efectuate la sediul Nordis Mamaia, acțiunea procurorilor putând fi văzută AICI.
În cauză, conform DIICOT, este vorba despre un dosar penal privind presupusa săvârșire a infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, spălare a banilor, evaziune fiscală, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, toate în formă continuată.
Potrivit DIICOT, actele de urmărire penală au condus la constatarea faptului că, în perioada 2019-2024 liderii grupului infracțional organizat, prin intermediul a 5 societăți comerciale, au încasat de la clienți persoane fizice sau juridice cu titlu de avans în cadrul unor promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, respectiv contracte de vânzare-cumpărare (apartamente/parcări și mobilier), suma de peste 957.000.000 lei (peste 195 milioane euro).
Conform DIICOT, suspecții ar fi recurs, de asemenea, la recompartimentări ale imobilelor pentru a îngreuna identificarea apartamentelor care au făcut obiectul promisiunilor de vânzare, obstrucționarea accesului clienților în șantiere pentru a verifica stadiul lucrărilor, vânzarea în bloc a unui număr mare de apartamente către propriile societăți urmată la scurt timp de rezoluțiunea vânzării, în scopul needificării și/sau nepunerii la dispoziția clienților a imobilelor contractate.
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
FOTO VIDEO Descinderi DIICOT în dosarul Nordis: zeci de percheziții au loc în România și Monaco






